"«Ce-i nou? Ce-i pe-acolo?» sunt intrebarile cu care Adrian Paunescu isi incepea aproape toate telefoanele pe care ni le dadea noua, celor care ii eram familie, casa, redactie, Cenaclu, viata sa adica, in care munca si existenta i s-au confundat", isi incepe Andrei Paunescu scrisoarea, potrivit MEDIAFAX.
"Ce sa fie pe-aici, tata? In primul rand ca ma apuca frigul cand ma gandesc ca «pe-acolo» nu-ti mai poate fi «pe-aici». In al doilea rand sunt toate celelalte. S-au intamplat multe, care pot incapea intr-o viata, de cand am vorbit ultima oara, in primele minute ale lui 3 noiembrie 2010, atunci cand, iesind eu de la radio si vazand ca nu ma suni, ca intodeauna, ca sa ma intrebi «Treci pe-aici?», te-am sunat eu la spital", mai spune acesta.
"Ce-i pe-aici? Ai avut dreptate cand ai spus, de atatea ori, ca-i si vezi pe unii tragand ca hienele din Adrian Paunescu. Au facut-o si cat ai fost in viata, o fac si-acum, dand o dovada cumplita de caracter. Consecventa, pe la noi, se ilustreaza, din pacate, mai ales cand e vorba de daramat valori si de ridicat la putere invidia, ura, jaful, dispretul, injuria si, in final, firesc, sacalismul neabatut sau jelania tardiva", spune Andrei Paunescu, subliniind totusi: "Dar acesti «unii» sunt mult mai putini decat «ceilalti» care te iubesc si care au, eventual, vina ca te-au crezut nemuritor si nu ti-au dat semnul pretuirii lor, cat ai fost viu".
Andrei Paunescu a declarat, dupa moartea tatalui sau, ca "reorganizarea, refacerea Cenaclului Flacara in spectacole sau productii mediatizate, purtand acest nume (...) este un abuz, este o ilegalitate, este o imposibilitate".
Poetul Adrian Paunescu a incetat din viata pe 5 noiembrie, la Spitalul de Urgenta Floreasca din Capitala, unde a fost internat din 26 octombrie, cu probleme cardiace, renale si hepatice.
In memoria lui Adrian Paunescu
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Avionul care ar fi dispărut în 1955 și ar fi reapărut în 1985. Adevărul din...
Sursa: garbo.ro
-
FOTO: Destinații de schi aproape de casă pentru vacanța de iarnă 2025–2026....
Sursa: kudika.ro