Daniel Uta, acuzat ca a lovit in cap un politist de la IPJ Dambovita, care in urma incidentului a ajuns in coma la spital,a fost arestat preventiv de Tribunalul Dambovita, luni dupa-amiaza, pentru 29 de zile, sub acuzatia de tentativa la omor calificat.
Potrivit reprezentantilor Tribunalului Dambovita, decizia nu este definitiva, putand fi atacata cu recurs la Curtea de Apel Ploiesti, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Tanarul urmeaza sa fie dus in arestul Politiei Judetene Dambovita.

Daniel Uta, zis "Danezu", a fost retinut, luni dimineata, in baza unei ordonante pentru 24 de ore emisa de catre procurorii Parchetul Tribunalului Dambovita. Initial, el nu si-a recunoscut fapta.

Ulterior, avocatul acestuia a declarat ca tanarul a recunoscut fapta comisa, dar a spus ca nu a lovit cu premeditare.

"A lovit din greseala, a fost o eroare. Regreta fapta, stie ca politistul e in stare foarte grava si ne rugam sa fie bine, ne dorim sa fie bine. Este o nenorocire, este vorba de despre viata a doi tineri - unul care se zbate intre viata si moarte si celalalt care si-a distrus viata, probabil", declara avocatul Beatrice Dan.

Potrivit surselor judiciare citate de MEDIAFAX, Daniel Uta a fost prins intr-un apartament din Capitala, in urma unei descinderi a politistilor de la investigatii criminale, cu sprijinul DGIPI si SRI. In apartament a mai fost gasit un barbat, care a fost ridicat de politisti, fiind dus, impreuna cu Daniel Uta, la Parchetul Tribunalului Dambovita, pentru audieri. [VIDEO] Politist in coma la spital, dupa ce a fost batut de un recidivist Lui Daniel Uta s-a facut rau in timp ce era transportat spre Targoviste, pentru audieri, astfel ca a fost dus la Spitalul Floreasca din Capitala.

Luni dimineata, in jurul orei 5.00, Daniel Uta a fost transportat la Parchetul Tribunalului Dambovita, unde a fost audiat alaturi de Dragos Bancila si fata in locuinta careia au fost prinsi cei doi.

  • Politistul este inca in coma


George Daniel Uta, zis "Danezu", de 22 de ani, presupus interlop din Targoviste care ar face parte din gruparea "Ghenosu", este acuzat ca in noaptea de sambata spre duminica l-a lovit cu o sticla in cap, intr-un bar din Targoviste, pe politistul Codrut Oprea de la Inspectoratul de Politie Judetean (IPJ) Dambovita. Dupa ce l-a lovit pe politist, Uta a fugit de la locul faptei, iesind pe un geam de la toaleta localului Irish Pub din Targoviste. Politistul agresat verifica, in momentul incidentului, informatiile potrivit carora, dupa o anumita ora in acel local se consuma droguri, a declarat, duminica, presedintele Sindicatului National al Politistilor si Vamesilor "Pro Lex", Vasile Lincu.
Citeste si:
Dani Mocanu, haz de necaz după ce autoritățile au anunțat că un leu...
Dani Mocanu, haz de necaz...

In urma incidentului, politistul Codrut Oprea a fost dus in coma de gradul IV la Spitalul de Urgenta Floreasca din Capitala. Codrut Oprea a fost operat, avand un hematom cerebral, iar starea lui este in continuare foarte grava, potrivit medicilor.

Daniel Uta, zis "Danezu", a mai fost implicat intr-un incident cu violenta, in primavara acestui an, cand a fost acuzat ca a lovit-o pe fata sefului de post din Pietrosita. Atunci, tanara, in varsta de 19 ani, a ajuns la spital dupa ce a fost sechestrata si batuta de Daniel Uta, fostul ei prieten. Agresiunea a fost inregistrata de camerele de supraveghere ale unui magazin din microraionul 4 din Targoviste, victima fiind internata initial la Spitalul Judetean de Urgenta Targoviste si ulterior la un spital din Bucuresti. Fata si-a retras plangerea, astfel ca Daniel Uta nu a mai fost cercetat.

Citeste si:
Spitalul Floreasca, acuzat de maltratarea unui politist in coma
Spitalul Floreasca, acuzat de...

Conform unor surse judiciare, membrii gruparii infractionale conduse de Florin Parjol, zis "Ghenosu", au fost si sunt cercetati, din anul 2008 si pana in prezent, in 35 de dosare penale, cele mai multe privind infractiuni comise cu violenta. Potrivit surselor citate, dintre aceste dosare 21 au ajuns la parchete, doua sunt la DIICOT, unul este in instanta, iar 11 se afla in cercetare la Politie.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.