Cifrele negre ale Revolutiei

Au murit in timpul revolutiei 1104 oameni, 543 la Bucuresti, ceilalti 561 in restul tarii.
Inainte de 22 decembrie, ziua in care Ceausescu a abandonat puterea, au fost ucisi 162 de oameni, dintre care 73 la Timisoara, 48 la Bucuresti si 41 in restul tarii.
Dupa 22 decembrie au fost 942 de morti. Dintre acestia, 495 in Bucuresti. Pe toata desfasurarea evenimentelor au fost ranite 3352 de persoane, dintre care 1879 numai in Capitala. Dintre acestia au fost raniti inainte de aceeasi data de 22, 1107 oameni. 604 in Bucuresti.

Ministerul Apararii Nationale a avut 260 de morti si 545 de raniti. Ministerul de Interne, 65 de morti si 73 de raniti. Conform Parchetelor militare si a celorlalte institutii implicate in anchetarea evenimentelor de atunci, 33 de morti si 648 de raniti au fost ca urmare a actiunilor personalului subordonat MApN. De asemenea, 63 de morti si 46 de raniti sunt rezultatul actiunilor personalului din Ministerul de Interne.

Romanii traiau, la sfarsitul anului 1989, in cel mai negru cosmar. Frigul, intunericul, foamea si frica pusesera stapanire pe intreaga tara. Romania era din ce in ce mai izolata de lumea civilizata, iar Nicolae Ceausescu, secondat de Elena Ceausescu, era stapanul absolut a tot ceea ce misca in tara. Inconjurat de o clica de comunisti verosi, sustinut de Securitate si de un aparat represiv extrem de bine pus la punct, rapacele dictator comunist se incapatana sa ramana la putere, in ciuda faptului ca regimurile din celelalte tari din blocul est-comunist cazusera unul cate unul. Momentul "17 noiembrie 1987 Brasov" fusese ingropat, o data cu manifestantii de atunci, in beciurile Securitatii.

Dictatura sufoca poporul. Cele doua ore zilnice ale programului de televiziune, dedicate exclusiv omagierii "conducatorului iubit", si cele 200 de grame de salam cu zgarciuri si soia, ratia zilnica a oricarui roman posesor de buletin de identitate, erau reperele cotidiene ale unui popor chinuit pana la limita rezistentei fizice. La acestea se adauga lipsa oricarui drept si a oricarei libertati de care se bucurau popoarele tarilor democrate. Acesta era tabloul care domina Romania acelui sfarsit de an si nimic nu parea ca-l va schimba.

Timisoara. Inceputul Revolutiei

Si cand totul parea pierdut, cand nu se mai intrezarea nici o speranta, au aparut primele semne ale sfarsitului dictaturii. Primul, pe 14 decembrie, cand o mana de romani curajosi din Iasi, decisi sa sacrifice totul, inclusiv propria lor viata, au infiintat Frontul Popular Roman. Dar si acest gest disperat a fost inabusit brutal de Securitate. Dar a venit apoi 15 decembrie. In celalalt colt al tarii, la Timisoara, Laszlo Tokes, un pastor al bisericii reformate maghiare, avea sa devina catalizatorul unei revolte care se va transforma rapid intr-o miscare de masa ce a dus, in cele din urma, la prabusirea regimului condus de Nicolae Ceausescu.

Pe 15 decembrie, cativa sustinatori ai pastorului s-au strans in fata casei acestuia intr-o incercare disperata de a impiedica evacuarea acestuia din parohie, masura dictata de Securitate si de conducerea comunista a judetului Timis. Spre seara a avut loc prima confruntare cu securistii trimisi acolo.
Unul dintre ei a fost batut. Manifestantii au cantat "Desteapta-te romane" si au strigat, pentru prima oara, "Libertate! Libertate!". A doua zi, vestea despre ce se intamplase in fata parohiei se raspandise cu repeziciune.
Demonstratia din fata casei pastorului Tokes s-a extins in toata Timisoara si a capatat, de la o ora la alta, accente tot mai fatise de lupta indreptata impotriva regimului. Fortele de represiune au reactionat insa rapid si s-au pus in miscare. O data cu lasarea intunericului s-au operat primele arestari, care au continuat pe tot timpul noptii. Practic, oricine se afla pe strada era insfacat de Militie.

Era acum 17 decembrie. Ziua in care pe strazile Timisoarei sangele a curs siroaie. Armata, scoasa in strada, primise ordin sa traga. Tineri, femei, barbati in toata firea, elevi si copii au cazut secerati de gloante, calcati de blindate sau au fost omorati in bataie. Au murit in acea zi 69 de timisoreni. Alti 270 au fost raniti. Cea mai frageda jertfa: Cristina Lungu. Avea doar 2 ani. 40 dintre cei ucisi au fost arsi la crematoriul uman din oras. Printre ei, doi elevi, Eugen Nagy, de 17 ani, impuscat pe Calea Girocului, si Constantin Iosub, de 17 ani, ucis in fata Catedralei.
Represiunea brutala din acea zi a reusit sa-i inspaimante intr-o oarecare masura pe demonstranti. Pe 18 si 19 decembrie manifestatiile au avut o amploare ceva mai redusa. Armata a continuat sa traga in oamenii iesiti in strada. Alti morti, alti raniti.
Pe 20, manifestantii au invadat centrul orasului si au strigat impotriva lui Ceausescu, cerandu-i demisia. La Opera se incheaga un comitet revolutionar. Se infiinteaza primul partid anticomunist: Frontul Democrat Roman. Revolutionarii duc tratative cu primul ministru de atunci, Constantin Dascalescu, si obtin eliberarea majoritatii celor arestati. Timisoara devenea primul oras liber al tarii! Aici regimul comunist fusese infrant.
In aceeasi zi, in Lugoj, in jurul orei 18.00, incepea manifestatia anticeausista. Pe 21 decembrie, revolutia cuprinsese intreaga tara. S-au declansat manifestatii impotriva regimului comunist la Arad, ora 8.00, la Buzias, ora 9.00, Cugir, ora 11.00, Targu Mures, ora 11.30, Caransebes si Resita, ora 12.00, Brasov, ora 13.00, Ghimbav, Fagaras, ora 13.30, Cisnadie, ora 18.00, Nadrag, ora 18.45, Alba Iulia, ora 22.30. Romania se trezise din somnul letargic in care o cufundasera comunistii.

Revolutia in Bucuresti - strada cu strada

Aflasem, ca mai toti romanii - semnatarul acestui reportaj, de evenimentele de la Timisoara de la radio. Postul "Europa Libera" transmitea zi de zi, ceas de ceas relatari despre sangeroasele intamplari din orasul de pe Bega. Imi amintesc si acum de radioul acela, un Traviata vechi, de lemn, la care ma uitam incremenit de emotie. Imi amintesc figura ingrozita a mamei si vocile acelea de departe, din alta lume parca, ascultate in surdina, care vorbeau de tancuri si militari care trageau in multime, de oameni ucisi, femei si copii secerati de gloante. 16, 17, 18 decembrie.
Zilele treceau si Bucurestiul parea ca doarme amortit, incapabil de reactie. Lumea vorbea mai incet, din ce in ce mai incet. Frica era puternica. Teama paraliza. Romanii, fratii nostri, mureau acolo. Si Bucurestiul tacea. Dar undeva, pe ici, pe colo, suflete, minti, inimi au inceput sa se trezeasca. Emotia crestea si teama se transforma in furie. Lipsea insa scanteia. Si a venit 21 decembrie.

Mitingul

Pe atunci eram functionar la Energomontaj. Intr-unul dintre birouri se instalase un televizor Sport. Oamenii se adunasera sa urmareasca mitingul. Tacere apasatoare. Priviri speriate.
Seful meu, Traian Zahalca, m-a trimis sa verific aiurea niste hartii. Pana sa ies din birou, transmisia tv se intrerupsese. Mitingul lui Ceausescu s-a spart brusc. Nu stiam ce s-a intamplat, dar toata emotia care crescuse in mine in acele zile a izbucnit
M-am urcat pe un birou si am inceput sa strig la ceilalti sa mergem acolo, la Comitetul Central. Nu am mai asteptat sa vad daca vine cineva si am iesit in goana. Dupa mine l-am vazut si pe Cristi Galai, coleg de birou. Am luat metroul. Liniste. Ne uitam in jur si turbam. Metroul parca se tara. La Universitate am iesit din statie pe la Teatrul National. Nu era inca ora 1.00. Pret de cateva secunde am incercat sa evaluam situatia. Langa rond erau cateva grupuri de tineri care strigau "Asasinii! Asasinii!" si "Timisoara, Timisoara!". Undeva, spre Batistei, un sir de soldati cu casti albe.

Am strigat. Am strigat cum nu mai strigasem niciodata pana atunci: "Timisoara, Timisoara!" Am strigat si am stiut ca trecusem pragul si ca nimic, nici moartea, nu m-ar mai fi putut intoarce din drum.
Eram alaturi de fratii si surorile mele din Timisoara. Eram liber. Ne-am alaturat grupurilor de tineri. Nu stiam ce sa facem. Am luat-o in jos, pe langa Universitate. Din stanga, dinspre Academiei, veneau alte grupuri. De jos, dinspre Cismigiu, alti oameni.
Erau o parte din cei care fugisera de la miting dupa ce bubuise petarda. Strigam fara incetare si lucrul asta ne dadea forta. Eram dezorientati, ne indemnam unii pe altii. Am facut dreapta, pe Academiei, spre Arhitectura. Am ajuns pana la Union. Aici, baraj. Militieni si multi civili cu parpalace si ochelari de soare.

Grupati la Inter

"Securistii! Inapoi! Inapoi!" Cineva a strigat sa fugim de acolo, sa nu fim prinsi la stransoare. Am facut cale intoarsa spre Universitate. Si nu conteneam sa strigam "Jos Ceausescu!" Puternic, din tot sufletul. Ne-am intors si ne-am adunat in fata Interului. Continuau sa ni se alature alte grupuri de oameni. Trecuse un ceas si noi eram acolo. Cateva zeci la inceput, apoi sute
Trageam aer in piept. Un aer tare, nou. Ochii ne straluceau, fetele ne erau luminate. Respiram. Inviasem. Nu ne intrebam, sau nu voiam sa o facem, de ce nu intervine nimeni, de ce suntem lasati acolo de capul nostru. Ne gandeam ca ne aflam in fata Interului.
Nu ne era frica. Eram de-acum 2.000 de oameni. Si stiam ca mai sunt multi la Piata Romana, dar nu mai puteau sa ajunga la noi. Securistii, militia, comunistii se grupau pe nesimtite. Strazile laturalnice erau intesate de trupe. Barajele erau instalate. Incet-incet eram incercuiti. Orele treceau si noi strigam din ce in ce mai puternic.
Cand am strigat prima oara "Jos comunismul!" m-au trecut fiorii. Este oare posbil? Nu este prea mult? Am inceput sa scriem pe hartii ce vrem. "Libertate, paine, alegeri libere". Libertate. Era cuvantul pe care il strigam cel mai des. "Libertate te iubim/ Ori invingem, ori murim!"
Au aparut steaguri, a fost smulsa stema. Steaguri cu gaura in mijloc. Un batran cu parul si barba albe se plimba printre noi. Avea o cocarda tricolora la reverul paltonului ponosit. Plangea. "Suntem liberi, tataie! Suntem liberi!"

Gloantele

Au aparut TAB-urile. Uruit de motoare in viteza, multimea despicata in doua. Huiduieli. "Jos Ceausescu!" Din ce in ce mai puternic. Au venit tancurile de apa. Jeturi prelungi si puternice. "Acid!" Nu. Nu era decat apa.
De undeva, dinspre Coltea, a aparut un grup. Un tanar, pe umerii altuia, tinea in maini, intins, un pulover verde. Era patat de sange si avea doua gauri in el. "S-a tras!".
Se lasa umbrele. Primele rafale. Trasoare. Se vede unghiul. Trag in sus. Blindatele gonesc necontenit printre noi. Aruncam cu bolovani. Se aude un urlet prelung. Oase sparte. Un TAB a intrat in plin in multime. Cei 13 tineri morti de la Dalles. Un barbat aduce pe brate o fata. Are cizme albe. Capul ii atarna moale pe spate, ochii sunt dati peste cap. Sangele curge siroaie din palton. "La Coltea! Du-o la Coltea!".
Barbatul care tine pe brate fata fuge poticnindu-se. Sufla greu si ochii i-au iesit din orbite. Unde alearga? Fata a murit. Fugim care incotro. Se trage din mai multe parti.
Baricada. Cand au fost aduse mesele de la "Dunarea"? Ma urc pe o masa, ridic pumnul si strig "Frati romani!". Cobor. Imi dau seama ca sunt tinta sigura. Suntem uzi pana la piele de la tunurile de apa. Speriati, obositi, furiosi. Nu plecam. Nu. Suntem liberi.
"Libertate te iubim! Ori invingem, ori murim!". Un tanar inalt are in mana o chifla de la restaurant. Nu o mananca. Si-o pune pe pumn, leaga peste ea strans o carpa si se apropie serpeste de un scutier. Il loveste puternic in fata si ii sparge vizeta de plastic. Pumnul i se inroseste. Dar ei au arme si trag. Se aude ca sunt multi morti. Ranitii sunt dusi peste rond, la spital, la "Coltea".
Sunt bagati inauntru pe geam.
S-a lasat intunericul. Nu se mai trage in sus. Se trage in plin. Multimea nu mai este compacta. Pe fosta "Regala", actuala "Campineanu", securistii ii incarcau in dube pe cei care le cadeau in maini. Postelnicu, ministrul de interne, tara femeile de par si le punea pistolul in frunte. Baricada, rafale, trasoare, gloante, urlete, impuscati. Tarziu, in noapte, tunurile de apa spalau sangele de pe asfalt. Am fost infranti? Nu. A doua zi, Revolutia a invins, nu-i asa? Ceausescu a fugit cu elicopterul de pe CC.
Si au urmat apoi toate celelalte. Guvernul de 20 de minute al lui Verdet, Ion Iliescu, Petre Roman, Dinescu, Doina Cornea, generalul Guse, Lupoi, "Cine mai e si Iliescu asta?", Caramitru, televiziunea libera, "Fa-te ca lucrezi!", teroristii care "trag din toate pozitiile", nebunia de la televiziune, masacrul de la Otopeni. Secventele se ingramadesc una dupa alta.
"Nu beti apa de la robinet! E infestata!", "Teroristii sunt peste tot!".
Noptile si zilele se scurg intr-un iures ciudat. Cine trage in oras? De unde tot raul asta? Si, de fapt, cine mai e si Iliescu asta? "Aruncati carnetele de partid!", "Puneti-va brasarde!", "Dati jos brasardele!".
Camioane incarcate cu cruci si sicrie strabat orasul. Morgile sunt pline. Cine trage? De ce se mai trage? Prin cartiere se aud focuri razlete. "Trag securistii!". Palatul Regal este inconjurat de tancuri. Biblioteca Universitara este incendiata. Se spune ca la mansarda erau depozitate tone de documente ale Securitatii. Tablourile din Muzeul de Arta sunt mitraliate.
Sunt din nou pe Academiei. E 23 sau 24 decembrie? Alerg cu aparatul de fotografiat in mana. Este un FED vechi. Langa mine, Emil Cioclei, un alt coleg, are si el aparat foto. Toti avem aparate rusesti. Se trage spre Arhitectura. Fugim. Emil se impiedica si cade cu aparatul. Ne ascundem in biserica de pe Academiei. Bucati de zid cad inauntru.
Cine trage in biserica? Iesim. Fugim spre Continental. Pe colt, un militar cu pantaloni vatuiti de tanchist, veston kaki si casca alba tinteste spre Palatul Telefoanelor. Nu apuca sa traga. Cade ca secerat. In frunte are o gaura din care curge un fir subtire de sange. Nici un geamat, nici un oftat. O privire stinsa, golita de orice, fixeaza cerul. La etajul al cincilea doi barbati in cadrul unei ferestre. Unul e inalt, celalalt scund si are chelie. Cel scund are o pusca lunga.
Se uita la noi fara sa clipeasca. El l-a impuscat pe soldat! Apare o Dacie papuc cu un steag alb cu cruce rosie. Soferul coboara, il apuca pe militar sa-l traga in remorca. Nu poate decat pe jumatate. Militarul mort atarna cu picioarele in afara. Dacia demareaza in tromba.
Cine trage? Cine era barbatul cu chelie?

Ambuscada

Sunt in cartier. In cartierul in care locuiesc. In Drumul Taberei. A nins. Ceausescu a fost executat. E 28 sau 29 decembrie? In oras se mai trage din cand in cand. Mai mor oameni. Au aparut ziarele libere. A aparut Cimitirul Eroilor. Pamant intors cu cazmaua, multe cruci. Iliescu e la televizor. Tot n-am inteles de unde a aparut Iliescu asta. Si Roman.
Sunt in cartier, in fata Ministerului Apararii Nationale. Pe rigola din mijlocul soselei stau trei blindate. Pe roata unuia dintre ele, rasturnat, se afla un cap de om cu casca. Cineva i-a stins o tigara pe ochiul stang. Un alt cadavru, carbonizat, zace de cateva zile pe sosea. Este acoperit cu un strat subtire de zapada. Intr-unul din picioare mai are un bocanc.
Sunt USLA-sii, condusi de colonelul Trosca. Au fost atrasi in cursa aici. Cineva le-a dat ordin sa vina la MApN. Un alt ordin i-a condamnat la moarte. Oamenii au crezut ca sunt teroristi. Dupa ce au fost ucisi, le-au pus lanturi de gat,
i-au decapitat si au urinat pe ei. O batrana din blocul cu patru etaje de alaturi se apropie si-mi spune soptit: "Intr-o noapte, un capitan a batut la mine la usa si mi-a spus ca e ranit. Schiopata. I-am adus un lighean si s-a descaltat de o cizma. Avea sange in cizma. A umplut ligheanul cu sange". Batrana a plecat...
Cine a tras? Cat de departe pare acea zi de 21! Tot mai departe. Cu fiecare zi tot mai departe. Numai cu ochii inchisi si dintii stransi pot
sa-mi amintesc de acele zile.

Executia lui Nicolae si a Elenei Ceausescu

Nicolae si Elena Ceausescu au fost capturati la scurt timp dupa fuga lor cu elicopterul de pe sediul Comitetului Central al PCR. Ei au fost dusi si tinuti intr-un TAB pe campul de instructie al UM 01378. Pe 25 decembrie, dimineata, transportorul blindat in care se afla cuplul ceausist a fost adus pe platoul unitatii. A urmat un asa-zis proces care a stigmatizat puterea instalata ulterior. Procesul a fost condus de un complet de judecata constituit aparent ad-hoc. Din el au facut parte, printre altii, generalul Victor Atanasie Stanculescu, procurorii militari Mugurel Florescu si Dan Voinea, Virgil Magureanu, viitorul sef al SRI, Gelu Voican Voiculescu, o "ezoterica" figura a Revolutiei. Nicolae si Elena Ceausescu au fost condamnati la moarte, fiind acuzati, printre altele, de genocid, numarul victimelor avansat de acuzatori fiind de 60.000 de oameni. Cei doi au fost mitraliati chiar in curtea unitatii. Martorii spun ca in cei doi s-au descarcat doua incarcatoare a cate 30 de gloante. Bucati din creierul Elenei Ceausescu au fost mancate de cainele unitatii. Cadavrele celor doi, invelite in doua foi de cort, au fost incarcate intr-un elicopter si transportate la Bucuresti. Nicolae si Elena Ceausescu au fost inmormantati in Cimitirul Militar Ghencea.

Despre autor:

Redactia 9am

Mai multe