Salile pline la majoritatea concertelor din Festivalul "George Enescu" au adunat, in total, peste 70.000 de spectatori, iar incasarile din vanzarea de bilete au totalizat 1,16 milioane de lei, ceea ce reprezinta 3,5% din cheltuielile evenimentului, potrivit estimarilor organizatorilor.
"Din bugetul initial al festivalului (aproape 30 de milioane de lei - n.r.), au ramas necheltuiti 20 de miliarde de lei vechi, care vor fi returnati la stat", a precizat directorul Artexim, Mihai Constantinescu, potrivit NewsIn.

Toate cele cinci sali care au gazduit concertele, respectiv Sala Mare si Sala Mica a Palatului, Opera Romana, Ateneul Roman si Sala Mare a Teatrului National, au inregistrat grade de ocupare intre 98% si 100% la aproape toate spectacolele, apetitul melomanilor pentru eveniment fiind justificat, in parte, prin densitatea mare a ansamblurilor si artistilor de renume prezenti la Bucuresti.

"Interesul publicului pentru acest festival este semnalul foamei si setei melomanilor din aceasta tara", a declarat, sambata (n.r. 26 septembrie 2009), directorul festivalului, Ioan Holender, la conferinta de presa organizata in ultima zi a evenimentului.

Aflat la editia cu numarul 19, Festivalul International "George Enescu" a inceput pe 30 august si a adus pe scena ansambluri si artisti de top pe plan international, printre care Academy of Saint Martin in the Fields, Il Giardino Armonico, Compania de Balet din Monte Carlo, Elisabetha Leonskaja, Joshua Bell, Martha Argerich, Nigel Kennedy si Vladimir Ashkenazy.

Tetralogia lui Wagner cu muzicienii din Bayreuth in calendarul "George Enescu" din 2011 sau 2013

Organizatorii Festivalului International "George Enescu" au anuntat sambata, ca printre invitatii editiei din 2011 sau 2013 a evenimentului s-ar putea numara si muzicienii celebrului teatru de opera din orasul german Bayreuth, care vor prezenta tetralogia "Inelul nibelungilor" a lui Richard Wagner.

Bayreuth gazduieste cea mai importanta scena a lumii pe care sunt prezentate creatiile marelui compozitor german, iar asta inca din 1876, de la fondarea teatrului Festspielhaus, chiar la initiativa lui Wagner. Anul acesta, Festivalul Muzical de la Bayreuth, dedicat tot celui care a compus "Lohengrin" si "Olandezul zburator", a bifat editia cu numarul 98.

Tot in 2011, Maxim Vengerov ar putea reveni la Festivalul "George Enescu", unde va urca pe scena ca violonist, dupa ce in 2007 si-a fracturat mana dreapta, neputand sa mai concerteze la editia de atunci a festivalului, anii urmatori dedicandu-i activitatii de dirijor, potrivit directorului Artexim, Mihai Constantinescu.

Teatrul de opera Scala din Milano, Staatskapelle Berlin, Wiener Philharmoniker, Mariinsky Theater din Sankt Petersburg sunt cateva dintre orchestrele invitate la editia din 2011 a Festivalului International "George Enescu", unde ar putea reveni si pianista Elisabeth Leonskaia, dupa cum a declarat directorul Artexim.

Potrivit lui Constantinescu, organizatorii sunt in discutii finale cu pianistul american Murray Perahia, care va sustine un recital special, pentru care a cerut partiturile lui George Enescu. De altfel, si pentru editia din acest an, dirijorul orchestrei Saint Martin in the Fields si Mariss Jansons, dirijorul principal al Concertgebouw Orchestra au solicitat partiturile compozitorului roman.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.