Social 14 August 2009 09:26
Cei cinci marinari romani de pe remorcherul Buccaneer, eliberati de piratii somalezi saptamana trecuta dupa patru luni de captivitate, sunt asteptati sa soseasca vineri dupa-amiaza in Romania, urmand sa vina de la Roma cu o aeronava Tarom.
Avionul care i-a transportat pe cei 16 marinari de pe Buccaneer - 10 italieni, cinci romani si un croat - a aterizat vineri seara pe aeroportul militar Ciampino din Roma cu o intarziere de mai bine de trei ore, transmite Realitatea TV. Aeronava speciala care i-a transportat pe marinari de la Djibuti trebuia sa aterizeze pe aeroportul militar Ciampino la ora 20.50, scrie NewsIn.

Marinarii romani au fost asteptati la aeroport de membrii familiilor lor, dar si de reprezentanti ai Ambasadei Romaniei in Italia. Echipajul de pe remorcher urma sa stea de vorba in cursul noptii cu autoritatile italiene pentru a explica in amanunt ce s-a intamplat in cele patru luni cat vasul a fost sechestrat de pirati.

Marinarii romani si familiile lor ar trebui sa plece din Italia spre Bucuresti vineri dimineata in jurul orei 11.00, de pe aeroportul Fiumicino din Roma, cu o cursa Tarom. Pentru toate cele 12 persoane din Romania armatorul italian al remorcherului a facut rezervare la hotel si la zborul Tarom Roma-Bucuresti.

Dupa o captivitate de patru luni, echipajul remorcherului Buccaneer a fost eliberat in noaptea de 9 spre 10 august. Imediat dupa eliberare, vasul Bucaneer s-a indreptat spre portul Djibouti, escortat de ambarcatiuni.

Nava, capturata in aprilie in Golful Aden, a fost eliberata in urma actiunilor exceptionale ale autoritatilor somaleze si ale serviciilor italiene, a precizat ministrul de externe Franco Frattini, desi presa a vorbit despre o rascumparare de 4-5 milioane de dolari. Ministrul roman de externe, Cristian Diaconescu, a subliniat ca armatorul si asiguratorul navei sunt cei care au vorbit direct cu rapitorii. Vasul nu a fost eliberat in schimbul vreunei actiuni militare si nu a fost platita rascumparare, potrivit armatorulului. Potrivit Ministerului italian de Externe, eliberarea navei a fost rezultatul unui indelungat proces de contacte cu autoritatile somaleze si al activitatii serviciilor italiene de informatii.

In urma cu o luna, armatorul navei, Silvio Bartolotti, anunta ca echipajul se simte bine si este tratat corect de catre pirati, dupa ce au existat informatii ca ostaticii se confrunta cu probleme. La inceputul lunii iunie, capitanul vasului a declarat in cursul unei convorbiri telefonice cu un jurnalist de la Corriere della Sera ca pe nava nu este hrana, apa potabila si medicamente potrivite, iar cei 16 ostatici sunt nevoiti sa traiasca fara aer conditionat, la o temperatura de circa 40 de grade Celsius. Echipajul este foarte stresat, o parte dintre marinari s-ar fi imbolnavit, iar sase dintre ei ar fi fost dusi in satele de pe coasta somaleza. "Este peste puterile noastre. Va rugam, scoateti-ne din aceasta situatie, altfel le vom cere chiar noi sa ne omoare", a spus comandantul Mario Iarloi.

Vasul italian Buccaneer a fost capturat in 11 aprilie de piratii somalezi, in Golful Aden. La bord se aflau si cinci marinari romani. Patru dintre ei - inginerul sef Nicusor Marinescu, timonierul Adrian Galca, mecanicul George Dorel si motoristul Marius Aragea - sunt din Constanta. Cel de al cincilea este din Bucuresti. Toti au varste cuprinse intre 28 si 35 de ani.

Cei cinci au zburat din Romania la Singapore, de unde s-au imbarcat in 20 februarie pe nava italiana Buccaneer. Contractele lor de munca au fost incheiate prin intermediul consulatului italian, intre angajatorul Adrian Andrusca, de la compania Crusche Crewing, din orasul Ovidiu, si armatorul italian Micoperi.

Anuntand, luni, eliberarea celor cinci marinari romani, ministrul de externe Cristian Diaconescu a tinut sa adreseze o avertizare catre marinarii romani atunci cand acestia incheie contracte de imbarcare, cerandu-le sa fie atenti la detalii de genul rutelor ce urmeaza sa fie folosite. Experienta ultimelor luni a demonstrat ca anumite rute maritime au un grad deosebit de risc, iar ministrul Diaconescu subliniaza ca in ciuda colaborarii foarte bune pe care a avut-o cu autoritatile italiene, de pilda, procesul de eliberare a unor eventuali ostatici este extrem de anevoios.

In prezent, Romania nu mai are niciun cetatean tinut ostatic, insa anul acesta zece marinari romani care faceau parte din echipajele a trei nave au fost tinuti in captivitate de piratii somalezi.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.