Social 25 Iunie 2009 15:32
Intreaga procedura de extradare a fostului sef CFR, Mihai Necolaiciuc, ar putea dura pana la doi ani, in cazul in care procurorii americani pierd procesul si trebuie reluata toata actiunea cu ajutorul legililor emigratiei, a explicat ministrul justitiei, Catalin Predoiu.
Predoiu a facut miercuri o declaratie de presa cu mai multe detalii legate de cazul lui Mihai Necolaiciuc.

El a anuntat ca procurorii americani vor prezenta judecatorilor cererea de extradare a lui Mihai Necolaiciuc formulata de Romania in jurul datei de 22 august 2009.

"Urmeaza ca instanta federala din Florida sa se pronunte. In cazul in care instanta districtuala a Floridei va admite cererea de extradare, Mihai Necolaiciuc are dreptul sa se foloseasca de caile de atac prevazute de legea americana. In principiu acesta ar avea la dispozitie trei cai de atac: una la instanta federala in complet de 8 judecatori, una la curtea de apel a statului federal si alta la Curtea Suprema a SUA", a adaugat ministrul, estimand ca toata aceasta actiune ar putea dura un an.

De asemenea, el a tinut sa precizeze ca daca procurorii americani pierd procesul de extradare se poate relua procedura in cazul lui Necolaiciuc pe legile emigratiei. "Pozitia exprimata de Interpol Washington in data de 17 iunie 2009, prin care citez "incurajau" autoritatile romane sa formuleze cererea de extradare, este un mesaj standard in astfel de situatii. Departamentul de Justitie american era in speta inca din februarie 2008 in posesia cererii de extradare. (...) Daca procurorii americani pierd procesul de extradare, se poate relua procedura pe legile emigratiei, in vederea expulzarii", a punctat Predoiu, care a mai explicat ca potrivit dreptului american, in procedura de extradare, judecatorii examineaza si chestiuni de fond, soliditatea probelor, spre deosebire de majoritatea statelor europene, in care chestiunile de fond nu se analizeaza in cererile de extradare.

Acesta a mai trecut in revista toate etapele cazului fostului sef CFR. Astfel, in februarie 2008, Ministerul Justitiei si Libertatilor Cetatenesti a initiat procedura de extradare a lui Mihai Necolaiciuc, dupa ce un procuror al Departamentului de Justitie al SUA i-a informat ca acesta a fost localizat pe teritoriul statului Florida. Pe data de 28 a aceleiasi luni, cererea de arestare provizorie in vederea extradarii si de extradare, impreuna cu documentatia de necesara, au fost transmise de catre MJLC catre Departamentul de Justitie american, pe cale diplomatica.

Aceste documente au fost intocmite de MJLC, DNA si Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti, potrivit listei comunicate de partea americana. Apoi, pe 17 iunie, Necolaiciuc a fost arestat in vederea deportarii pentru incalcarea legilor emigrarii si arestat provizoriu in vederea extradarii in data de 23 iunie. Intreaga procedura se afla sub jurisdictia americana.

In concluzie, pot trece si doi ani pana cand Nicolaiciuc se va intoarce in Romania.

Departamentul american al Justitiei evita sa se pronunte in privinta extradarii lui Necolaiciuc


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.