Social 15 Iunie 2009 16:11
Ministerul Turismului a alocat fonduri pentru salariile salvamarilor si pentru punctele de asistenta medicala de pe litoral, a anuntat ministrul Elena Udrea

"Am rezolvat problema salvamarilor. Nu existau, ca de obicei, bani pentru salariile salvamarilor. Ministerul Turismului a dat bani pentru construirea punctelor salvamar, de primire asistenta medicala si a gasit bani, in sedinta de Guvern de miercuri, si pentru salariile salvamarilor, pentru ca nu ar fi admisibil ca un litoral sa nu aiba salvamari. Speram sa aiba asigurat salariile pe tot sezonul, noi am trecut exact suma de bani care ni s-a cerut pentru finantare", a precizat ministrul, relateaza NewsIn.

La inceputul acestei luni, cei peste o suta de salvamari din statiunea Mamaia si de pe plaja Modern din Constanta s-au retras de pe plaje, afirmand ca sunt nemultumiti de faptul ca Guvernul nu a alocat banii necesari acestui sezon estival, in valoare de 900.000 de lei.

De asemenea, Elena Udrea a anuntat ca ministerul aloca o parte din fondurile necesare pentru construirea unui ponton pentru ambarcatiuni de agrement care sa faca legatura statiunii Mamaia cu Delta Dunarii.

"Avem in vedere sa urmarim locul in care se va construi un ponton pentru ambarcatiuni de agrement, care, din aceasta vara, sa faca pentru turistii din Mamaia legatura cu Delta Dunarii. Este o investitie pe care Ministerul Turismului o finanteaza pentru Primaria Constanta si tot impreuna vom achizitiona cateva ambarcatiuni usoare cu care sa facem acest traseu, Mamaia - Delta Dunarii. Avem un alt proiect legat de vechiul ponton din fata cazinoului, care trebuie reabilitat si redat turistilor asa cum era pana acum", a spus ministrul Turismului.

Primarul municipiului Constanta, Radu Mazare, a anuntat, la sfarsitul lunii aprilie, ca turistii care vor veni pe litoral in acest sezon estival vor putea sa se plimbe cu goletele si vasele de pasageri in Marea Neagra pana in Delta Dunarii. In acest scop, Primaria Constanta, Primaria Eforie, Consiliul Judetean si o societate comerciala se vor asocia pentru a forma o societate denumita “Agrement Nautic”, ce va avea un capital social de 1.230.000 de euro, a spus Mazare.

Potrivit primarului, Ministerul Turismului va participa la acest proiect cu circa un milion de euro, bani cu care se va construi o pasarela de imbarcare, in statiunea Mamaia, dar si cu inca 200.000 de euro, prin societatea Mamaia SA, bani cu care se vor cumpara ambarcatiunile.

Mazare a mai spus ca este vorba despre trei - patru golete si un vas de pasageri, care vor fi cumparate, cel mai probabil, din Turcia. “Ambarcatiunile de agrement vor fi functionale pe traseele Mangalia - Constanta - Sulina”, a precizat primarul municipiului Constanta.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.