Pasagera avea simptome inca de acum o saptamana, astfel ca i s-au recoltat probe care vor fi analizate la Institutul Cantacuzino. Surse medicale au precizat ca femeia nu a fost internata ulterior in spital, relateaza NewsIn.
Potrivit Ministerului Sanatatii, t oti pasagerii au completat declaratiile privind starea de sanatate, iar o echipa medicala a realizat monitorizarea pacientilor inca din avion, inainte de debarcare, cu sprijinul operatorului de zbor si al Politiei de frontiera.
Astfel de controale vor fi efectuate la toate zborurile directe SUA-Romania, in numar de patru pe saptamana.
Ministrul Sanatatii, Ion Bazac, a declarat, luni, ca a fost luata masura ca romanii care se intorc acasa din SUA sa aiba la dispozitie curse directe.
Bazac a mai spus ca persoanele care ajung in Romania din tarile afectate de virusul noii gripe vor fi supuse triajului epidemiologic inainte de a iesi din aeroport si vor completa obligatoriu declaratia privind starea de sanatate, in caz contrar riscand amenda si chiar inchisoare, de la o luna la doi ani.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Un brand britanic de fish and chips intră pe piața din România. Cine este...
Sursa: retail.ro
-
Horoscop săptămânal: Care este ziua ta norocoasă în funcție de zodie în...
Sursa: garbo.ro
-
Ochelarii pentru nevăzători .lumen, dezvoltați de o echipă din România,...
Sursa: start-up.ro
-
Verdict istoric la Paris. Pedeapsă cu închisoarea pentru cei care au...
Sursa: kudika.ro