"Gradinitele reprezinta un obiectiv prioritar pentru noi. Stiu ca este nevoie de constructii noi, dar suntem intr-un an al crizei si trebuie sa incercam sa atragem si alte surse. Este nevoie pentru ca a crescut cifra demografica, dar si pentru ca, din cauza legii retrocedarilor, in ultimii ani foarte multe gradinite au fost desfiintate. Anul acesta vom sustine toate gradinitele care sunt in constructie”, a mai spus ministrul Educatiei.
Ecaterina Andronescu s-a intalnit, astazi, la Colegiul Decebal din Drobeta Turnu Severin, cu directorii unitatilor scolare din judetul Mehedinti. Ea le-a spus cadrelor didactice mehedintene ca ministerul pe care il conduce si-a propus sa deruleze un program de formare profesionala continua a tuturor cadrelor didactice din Romania, program care va fi finantat cu 5 milioane de euro de catre Banca Mondiala.
Ministrul a mai spus, la Mehedinti, ca, din cauza programei scolare foarte incarcate, multi elevi s-au indepartat de scoala, motiv pentru care reforma curriculara trebuie modificata cat mai repede. „Reforma curriculara nu mai poate astepta, disciplinele sunt supraincarcate, iar elevii s-au indepartat de scoala. Isi iau informatiile de pe internet sau din media, pentru ca sunt mult mai facile. De aceea, trebuie sa separam ce este util de ceea ce nu este util, astfel incat sa primeze formarea de competente. Oricum, potrivit documentelor UE, continutul disciplinelor trebuie sa structurat astfel incat sa se ajunga la cele 18 competente cheie”, a spus ministrul Andronescu.
De asemenea, ministrul Educatiei a mai spus ca si procesul de evaluare scolara trebuie regandit. "Din discutiile cu profesorii, am aflat ca nici evaluarile nu mai sunt satisfacatoare. Tezele cu subiect unic sunt nerelevante, salta cu doua puncte sau chiar mai mult fata de nivelul din timpul semestrului, ceea ce pana la urma afecteaza nivelul de educatie”, a afirmat Ecaterina Andronescu.
Ministrul a tinut sa atraga atentia directorilor de scoli prezenti in sala liceului „Decebal” din Drobeta Turnu Severin ca nu au motive sa se teama de procesul de descentralizare pentru ca, impreuna cu liderii de sindicat, ministerul cauta solutiile favorabile in acest sens.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Tot ce trebuie să știi despre RODIE, fructul-minune cu multiple beneficii...
Sursa: garbo.ro
-
INTERVIU EXCLUSIV: Cravata Galbenă, filmul prin care Serge Celebidachi aduce...
Sursa: kudika.ro