Social 17 Mai 2009 13:51
Aproximativ 5.500 de vizitatori au trecut pragul Palatului Cotroceni in prima ora de la debutul Zilei portilor deschise, potrivit estimarilor SPP, presedintele Traian Basescu, gazda evenimentului, fiind asteptat sa soseasca dupa-amiaza.
Palatul Cotroceni si-a deschis portile, duminica, pentru a doua oara in mandatul presedintelui Traian Basescu, programul de vizitare incepand cu un sfert de ora mai devreme decat fusese planificat, anume ora 9.00, pentru ca, la intrare, deja asteptau peste o suta de oameni.

Cu ocazia implinirii a doi ani de la referendumul pentru suspendarea presedintelui, Traian Basescu i-a invitat pe cetateni sa viziteze biroul sau de lucru, sala unde se desfasoara sedintele CSAT, incaperi care nu au putut fi vizitate cu acelasi prilej anul trecut, dar si alte incaperi din Palatul Prezidential unde au loc intalnirile oficiale.

De asemenea, potrivit NewsIn, vizitatorii se pot plimba prin gradinile Palatului si pot vedea elicopterul prezidential, care a fost adus in jurul orei 8.00 pe platoul unde se fac primirile oficiale pentru a fi expus vizitatorilor. Anul trecut, cu ocazia aceluiasi eveniment, peste 40.000 de vizitatori au venit la Cotroceni.


Muzeul Cotroceni a primit, sambata, peste 5.000 de vizitatori


Aproximativ 5.500 de vizitatori au fost prezenti, sambata, la manifestarile organizata de Muzeul National Cotroceni, cu ocazia evenimentului "Noaptea Muzeelor".

Inca de la ora 18.00, la poarta muzeului Cotroceni s-au adunat cateva zeci de bucuresteni, curiosi sa intre in Palatul in care Presedintele Rominiei isi primeste, de cele mai multe ori, invitatii de peste hotare. O studenta a recunoscut ca nu cunostea programul manifestarilor din cadrul Noptii muzeelor si ca la Muzeul Cotroceni a venit din pura curiozitate: "Trec zilnic pe langa gardul impunator al Palatului, pentru ca locuiesc in campusul din apropiere si m-am intrebat intodeauna ce minunatie se ascunde in spatele lui, asa ca am venit, in seara aceasta, sa-mi satisfac aceasta mica curiozitate si pot sa spun ca a meritat", a spus Roxana Mitrescu, studenta la facultatea de Psihologie.

Printre principalele atractii ale evenimentului organizat de Muzeul Cotroceni s-au aflat trei expozitii inedite precum „Simfonia meniului“ prin care s-a dorit evocarea atmosferei rafinate de la Curtea Regala, prin reconstituirea unui dejun, in sufrageria regala, prin pregatirea unui meniu oficial, cel de la incoronarea lui Ferdinand I ca suveran al Romaniei Mari, (15 octombrie 1922), dar si a unui meniu traditional romanesc, servit la masa regala in 5 ianuarie 1915.

Pe langa expozitiile din interiorul Palatului si curtea a reprezentat un punct de atractie, prin atelierele care s-au desfasurat aici.

"Am gazduit in curtea palatului mai multe activitati atractive pentru public, prin interactivitatea si autenticitatea lor, printre care atelierul - Demonstratia de fabricare manuala a hartiei, a lui Banffy Bela, de la Cluj, un workshop cu studentilor de la Universitatea Nationala de Arta, care au imitat, impreuna cu publicul tanar, diverse modele in gresie si ceramica. De asemenea, au mai fost si studentii de la Facultatea de Arhitectura si Design Interior care au lucrat pe obiectele de mobilier", a declarat directorul Muzeului National Cotroceni, Adina Rentea.

Programul de vizitare al muzeului a inceput la ora 18.00 si s-a incheiat la ora 23.30, ceva mai devreme decat restul muzeelor care au mai fost inscrise in programul "Noaptea Muzeelor" si care si-au inchis portile in jurul orei 4.00 dimineata. Programul ceva mai redus de vizitare al muzeului a fost consecinta altui eveniment important pe care il gazduieste duminica, si anume, Ziua portilor deschise.

Cei care nu au apucat sa viziteze Muzeul Cotroceni mai au ocazia sa faca acest lucru, duminica pana la 21.00. Un motiv in plus pentru a "trece pragul" muzeului Cotroceni, cu ocazia Zilei Portilor deschise este vizitrea impresionantei gradini a palatului, care nu a fost, insa, deschisa publicului cu o noapte inainte.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.