Platesti si ti se va face dreptate
Profilul respondentului care opteaza pentru nelegalizarea prostitutiei ar fi practice urmatorul: persoana de sex feminin, cu o varsta inaintata (peste 60 de ani), din mediul rural, cu un venit foarte redus (sub 240 de lei), avand un nivel de educatie scazut si un statut social, de asemenea, scazut, arata reprezentantii TI-Romania.
In paralel, cei care doresc legalizarea prostitutiei sunt cei care au un mai mare acces la informatie, in general, persoanele de sex masculin, cu varsta cuprinsa intre 30-44 de ani, din orase mari, in special Bucuresti, cu venituri ridicate, studii superioare si cu un statut social mediu, precizeaza TI-Romania.
Romanii vor ca infractorii sa stea mai mult timp in inchisoare
Un alt lucru pe care scoate la iveala sondajul efectuat de IMAS, la comanda Transparency International, 53% dintre romanii intervievati in cadrul unui sondaj au fost de acord cu introducerea pedepsei de castrare medicala, in cazul persoanelor condamnate pentru viol.
De asemenea, jumatate dintre romani considera ca, pentru viol, condamnarea trebuie sa fie mai mare de 20 de ani sau detentiune pe viata sau castrare, identificand, astfel, violul, drept una dintre cele mai grave infractiuni.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Shakira, virală pe TikTok după ce a vorbit în limba română. Cum a ajuns...
Sursa: kudika.ro
-
Intimitățile unei fete cuminți
Sursa: garbo.ro