Social 31 Martie 2009 17:51
Invitatul serii de Arte Martiale de marti, 31 martie 2009, orele 18.00, la Institutul Cultural Roman este Mihai Oroveanu, directorul Muzeului National de Arta Contemporana.
Cel pe care, potrivit spuselor lui Erwin Kessler, moderatorul intalnirii, „poate doar guvernatorul BNR il egaleaza in ceea ce priveste prezenta neintrerupta la carma uneia dintre institutiile reprezentative ale statului. Actualmente director al disputatului Muzeu National de Arta Contemporana, Mihai Oroveanu se ocupa, de decenii, nu de miscarea leilor pe piata monetara, ci de miscarea artei romanesti contemporane in tara si in lume“.

„Crescut in lumea artei, altoit uneori (cu bastonul) chiar de catre Pallady, s-a bucurat de-a lungul timpului de colaborarea si de prietenia unora dintre cei mai de seama artisti romani. Istoric de arta, fotograf, curator si colectionar de arta el insusi, Mihai Oroveanu este si un bun cunoscator al artei internationale actuale, al mecanismelor ce guverneaza scena artistica si piata globala a vizualului, al sistemului muzeistic si expozitional ce sustine si promoveaza temele, valorile si cotele artistilor actuali.

Mihai Oroveanu se afla in rara pozitie din care poate sa priveasca arta recenta sub toate aspectele ei vizibile ca produs cultural: elaborare, subventionare, expunere, promovare, achizitionare, administrare, arhivare, editare, conservare. Dincolo insa de toate aceste unghiuri profesionale si institutionale cu incidenta tehnica, oarecum neutra, Mihai Oroveanu ramane un protagonist secret al artei curente, nu in calitatea acesteia de marfa simbolica, ci in calitatea invizibila a acesteia, de aventura existentiala intima. Aflat mereu in preajma artistilor, Mihai Oroveanu a trecut si trece impreuna cu ei prin cel putin trei dictaturi – dictatura propagandistica a artei oficiale comuniste, dictatura non-conformista a eului artistic exacerbat, dizident prin chiar natura sa si, cel mai recent, dictatura pecuniara a artei jucate pe piata libera a divertismentului si consumului cultural.

De sub greutatea celor trei dictaturi, publicul Artelor Martiale il provoaca pe Mihai Oroveanu la o confruntare franca pe teme ideale sau meschine, mergand de la gustul propriu in materie de arta pana la deschiderile sau blocajele in administrarea si promovarea artei contemporane, si de la paritatea artei romanesti fata de moneda globala a artei actuale, pana la confesiuni despre intalniri cruciale si experiente iluminante in lumea artei.” – Erwin Kessler.

Accesul publicului la aceasta dezbatere este liber, informeaza ICR.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.