Social 23 Martie 2009 17:34
Trei persoane implicate in conflictul de vineri noapte din lumea interlopa ieseana au fost arestate preventiv pentru 29 de zile, potrivit unei decizii a judecatorilor ieseni, acuzatiile fiind de ultraj, distrugere si nerespectarea regimului armelor si munitiilor.

"Era de asteptat o asemenea decizie, pe aceste persoane nu le intereseaza ca pun in pericol viata altor oameni. Chiar daca ei au un litigiu, este inacceptabil un astfel de comportament. Este evident ca ei prezinta un pericol social. Alaturi de cei trei arestati, in acest dosar mai sunt cercetate alte patru persoane. In total, au fost audiate peste 25 de persoane care se aflau in club la acel moment", a declarat, in conferinta de presa, comandantul Inspectoratului Judetean de Politie Iasi, comisar-sef Liviu Zanfirescu, adaugand ca in conflict s-au confruntat efectiv sapte persoane, relateaza NewsIn

Potrivit acestuia, au fost arestati Catalin Costea, zis "Bacauanul", Dragos Dumitroaie si Vasile Calin (fost Corduneanu). Anchetatorii au precizat ca neintelegerile intre cele doua grupari, cea condusa de Bacauanul si cea din care fac parte membri ai familiei Corduneanu, au inceput in noiembrie anul trecut, din cauza unui imprumut de 7.000 euro. "Vreau sa subliniez ca nu e un conflict pentru teritorii sau zone de influenta. Este vorba de o datorie neachitata, de aici a izbucnit scandalul intre cele doua grupuri", a mentionat seful politiei iesene.

Zanfirescu a declarat ca, dintre cei trei arestati, Vasile Calin ar fi fost persoana care a folosit in conflict o arma neletala cu care l-a impuscat pe unul din agentii de paza a clubului. "Remarcam ca astfel de conflicte au loc in cluburi. Administratorii cluburilor nu acorda o atentie sporita si nu sesizeaza politia cu privire la aspectele vizibile care se intampla in spatiile respective, in interior place mai mult sa existe mai mult decat o petrecere obisnuita. Este un gen de a tolera", a comentat comisarul sef Liviu Zanfirescu.

Anchetatorii sustin ca, vineri noapte, intr-un club iesean, intre cele doua grupari rivale a izbucnit un scandal, soldat cu noua victime, toti cei care au fost implicati in conflict fiind transportati la spital pentru ingrijiri medicale, cu fracturi la nivelul capului, toracelui si membrelor. Cele doua grupari au mai intrat in conflict si la sfarsitul lunii ianuarie, in februarie fiind retinute mai multe persoane, dar judecatorii ieseni au decis atunci cercetarea acestora in stare de libertate.

Politistii ieseni continua ancheta in acest caz pentru a stabili cu exactitate imprejurarile in care s-a desfasurat conflictul.

Anchetatorii sustin ca, vineri noapte, cel putin zece persoane au intrat in conflict intr-un club iesean, pe fondul unor neintelegeri mai vechi intre doua grupari interlope rivale. In urma confruntarii dintre cele doua tabere, in care s-au tras focuri de arma si s-au folosit bate, noua persoane au fost ranite, printre care si un agent de paza, care a reclamat ca a fost impuscat in ochi cu o arma neletala.

Toate persoanele ranite au fost transportate la Spitalul de Urgenta "Sf.Ioan", ulterior cele mai multe dintre acestea avand nevoie de analize suplimentare la Spitalul de Neurochirurgie. Conform politistilor, cele doua grupari rivale s-au confruntat si in luna ianuarie, intr-un alt club iesean. La vremea respectiva, politistii au retinut mai multe persoane, dar instanta a decis cercetarea lor in stare de libertate. Doua din persoanele retinute in ianuarie se numara printre cele care au fost introduse sambata seara in arestul politiei.

Politistii, in colaborare cu doi procurori, continua cercetarile pentru stabilirea cu exactitate a imprejurarilor in care s-a desfasurat conflictul. Anchetatorii sustin ca scandalul a fost provocat de membri ai clanului Corduneanu si un grup condus de Catalin Bacauanu.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.