Enigma tablitelor dacice

De mai bine de un an, cercetatori avizati sau amatori, pasionati de istorie, ziaristi, fundatii culturale, dar si servicii secrete, societati oculte, mafioti internationali, traficanti de antichitati sau de falsuri realizate in laboratoare sofisticate sunt angajati intr-o adevarata batalie pentru a dezlega un mare mister: Tablitele de plumb de la Sinaia. O posibila arhiva regala dacica, alcatuita din placute dreptunghiulare, cu dimensiuni cuprinse intre 93/98 mm si 354/255 mm, si o piesa rotunda, multe dintre ele prezentand urme de agatare.Incepand de astazi, pe parcursul catorva episoade, va vom prezenta aceasta extraordinara aventura.

Miza stabilirii adevarului referitor la enigmaticele piese este enorma: pe de o parte, pentru cercetatori, probarea autenticitatii pieselor de plumb si descifrarea inscrisurilor ar putea duce la rescrierea unor capitole intregi din istoria noastra veche, cu consecinte continentale nebanuite, iar pe de alta parte, ar putea provoca o adevarata revolutie in lingvistica indo-europeana, dar si in istoria limbii romane.

Intr-un alt plan, ciudatele tablite sunt "vanate", intrucat ele ar putea duce la originale, deoarece se presupune ca sunt copii dupa piese din aur, descoperite intr-un tezaur, la Sinaia, cu putin timp inainte de declansarea Razboiului de Independenta. O parte din ele s-ar afla pe teritoriul Rusiei, furate sau ajunse acolo, probabil, o data cu Tezaurul Romaniei, iar o alta, in seifurile Bancii Nationale a Romaniei.

O carte stranie si tulburatoare

Totul a inceput la sfarsitul anului 2003. Atunci aparea in Romania, intr-un tiraj de cateva zeci de exemplare, o carte pe cat de stranie, pe atat de tulburatoare si incitanta: "Cronica apocrifa pe placi de plumb?". Asa este intitulat volumul domnului Dan Romalo, un distins inginer pensionar, care atrage atentia, pentru prima data, asupra informatiilor cuprinse pe niste misterioase placi de plumb, ratacite prin depozitele Institutului de Arheologie "Vasile Parvan", din Bucuresti, acoperite cu inscrisuri intr-o limba necunoscuta si cu imagini care amintesc de stramosii nostri daci.

Momentul care a declansat competitia

Joi, 3 iunie 2004, ora 18.00. Aurora Petan, cercetator principal la Institutul de Lingvistica "Iorgu Iordan-Al. Rosetti", din Capitala, sustine la Academia Romana conferinta "O posibila sursa de cunoastere a limbii dacilor", a carei tema o constituie tocmai aceasta arhiva de texte inedite, ignorate cu buna-stiinta sau considerate falsuri, de generatii intregi de istorici.

Acesta a fost momentul care a declansat competitia. Pentru prima data, problematica placutelor de plumb este translata din zona interpretarilor amatoriste in cea a abordarii profesioniste, Aurora Petan fiind licentiata in filologie clasica si avand temeinice studii de istorie a limbii, de etimologie, de indo-europenistica si de romanistica. O garantie certa ca subiectul este serios.

Prevalandu-se de faptul ca nu exista precedent la asemenea conferinte sustinute la Academie, Marius Sala, presedintele reuniunii, a interzis discutiile pe marginea temei. Acest refuz a sporit si mai mult interesul pentru placute, inducandu-se multora ipoteza "atingerii" unui subiect delicat, despre care se stie ceva, dar nu se doreste a se vorbi despre el.

Placutele, in perioada razboiului

Anii 1943-1944. Romania se afla in plin razboi. Marioara Golescu, descendenta a unei vechi si cunoscute familii de carturari, frecventa cercurile mondene ale epocii. Era o doamna distinsa, pasionata de poezie, calatorii, pictura, mitologie si istorie. Scrisese chiar un studiu despre tablourile votive din Tara Romaneasca si participa alaturi de marele Iorga la congrese de istorie.

Aceasta doamna avea sa-l roage intr-o zi pe tanarul student pe atunci Dan Romalo, cu a carui mama - Nadejda Romalo - era prietena, sa fotografieze niste misterioase placi de plumb aflate in subsolul Muzeului de Antichitati din Bucuresti. Marioara Golescu intentiona sa scrie o carte despre aceste ciudate si fascinante obiecte, picate acolo parca din neant, la cererea lui Ion Nestor, directorul muzeului. Istoricul fusese tentat sa se ocupe chiar el de subiect, dar se temea sa nu fie discreditat de confratii care le considerau niste falsuri, desi nici unul dintre ei nu le studiase cu temeinicie si nici nu avea habar de unde proveneau.Asa a luat contact Dan Romalo cu inexplicabilele si ciudatele placute de plumb, in fata carora ramasese stupefiat si de care avea sa fie obsedat toata viata.

Primele fotografii si cercetarile lui Romalo

Se aflau acolo, aruncate in niste cosuri de nuiele, peste o suta de tablite, acoperite cu imagini si inscrisuri intr-o limba necunoscuta. Luptatori cu suliti si lanci, regi si zei, temple, palate, cetati, monograme si insemne heraldice, eternizate in plumb, cu rabdare si migala, cu un simt artistic aproape desavarsit, misterios si incitant. O lume inviata parca dupa un cataclism, dar, paradoxal, puternica si atat de reala.

Tanarul Romalo, pasionat de arheologie, fotografia totul. In fata ochiului sau se derula, secventa dupa secventa, cronica poporului geto-dac, cu zeii si regii lui, usor de recunoscut din informatiile istorice ale vremii.Razboiul insa a precipitat lucrurile. Lumea s-a dat peste cap. Familia Romalo a pierdut aproape totul. Fotografiile placutelor de plumb au fost insa pastrate ca un tezaur de familie. La cutremurul din 1977, mai multe clisee s-au distrus, doamna Nadejda Romalo salvand, printr-un miracol, doar cateva zeci dintre ele.

In anii ’80, inginerul Romalo a inceput sa-si sistematizeze informatiile despre placute si, tot in acei ani, descopera ca misterioasele obiecte fotografiate de el cu 40 de ani in urma disparusera pur si simplu din fostul muzeu, acum Institutul de Arheologie "Vasile Parvan". In cosurile de nuiele ramasesera doar patru bucati. Celelalte se volatilizasera. Fusesera furate? Depozitate in alte locatii? Sustrase pentru a fi studiate in secret? Sau luate pentru a fi copiate de traficanti de antichitati? Mister. Nimeni nu poate elucida acest aspect, desi unii spun ca ele ar fi ramas tot timpul in institut. Romalo a cautat si in inventare, dar piesele nu fusesera niciodata inregistrate. Si tot asa au ramas si acum.

In 2002-2003, cand a inceput sa se vorbeasca despre ele, 35 de piese au reaparut, la fel de misterios cum disparusera. Nu se stie de unde, nu se stie cum. Ce s-a intamplat cu restul, unde au ajuns, daca mai exista, nimeni nu poate spune nimic.

In 1986, toate cercetarile lui Romalo au fost finalizate si consemnate intr-un manuscris. Ineditul lucrarii, dar mai ales contextul politic al vremii, nu i-a permis sa-si faca publice rezultatele. Refuzat de lingvisti si de specialisti in arheologie, Romalo amana publicarea cartii pana in 2003, cand aparitia ei a declansat uriasul interes despre care vorbeam.

Argumentele sustinatorilor falsurilor

- sunt realizate din plumb, deci cu costuri foarte mici;

- cel care le-a facut cunostea principalele izvoare ce privesc istoria Daciei, aflate la dispozitia oricarui om de cultura din secolul al XIX-lea;

- cunostea cartile despre Columna lui Traian, aparute la vremea respectiva, de unde ar fi reprodus imaginile de pe tablite;

- avea notiuni de filologie;

- textele de pe tablite tin seama doar de ceea ce se cunostea pana la 1900. Tot ce s-a descoperit dupa aceasta data nu mai figureaza pe ele;

- cetatea de la Cumidava apare pe tablite ca la Ptolemeu- "Comidava"- falsificatorul neavand de unde sa stie ca, in 1942, avea sa se descopere inscriptia de la Rasnov, in care scria "Cumidava";

- cetatea Sarmizegetusa e reprezentata schematic. Orice castru roman sau cetate medievala ar fi corespuns la fel de bine imaginii de pe placute;

- piesele de plumb nu au fost gasite intr-un context arheologic.

Posibilele motive ale realizarii falsurilor

- existenta unui curent in epoca de scoatere in evidenta a culturii dacice. Densuseanu scrie "Dacia Preistorica", in care afirma ca noi nu suntem urmasii Romei, ci romanii ar fi urmasii dacilor;

- acreditarea ideeii existentei unei Dacii Mari, prin care Imperiul Austro-Ungar urmarea sa integreze teritoriile romanesti din inima Ardealului;

- dorinta de a oferi argumente curentului tracoman, spunand ca Decebal l-a invins pe Traian, iar Burebista pe Cezar, dar cronicile nu au spus asta, ca dacii aveau o limba distincta de cea latina;

- sa poti vinde obiectele ca fiind relicve autentice;

- legat de falsuri, istoricul militar Mircea Dogaru, referindu-se in general la asemenea "povesti", atragea atentia asupra propagandei KGB, care avansa romanilor teorii si fabrica dovezi potrivit carora stramosii nostri stau la originea civilizatiei universale, astfel incat sa putem revendica teritorii cu o anumita problematica in relatiile internationale. Actiuni facute si cu alte state vecine noua - Ungaria, Bulgaria etc. - pentru a se produce disensiuni, dupa principiul "dezbina si cucereste".

Rezervele sustinatorilor ideii de falsuri

Fata de argumentele si motivatiile amintite, exista insa si unele rezerve, manifestate chiar de cei cativa sustinatori ai ideii falsurilor:

- una este sa falsifici doua-trei piese, suficiente pentru a-si atinge scopul, si alta sa inventezi o adevarata biblioteca de plumb antica, pentru un scop care, deocamdata, ramane ascuns;

- inventarea unui alfabet, a unui vocabular, a unei flexiuni, care este totusi unitara, la mijlocul secolului al XIX-lea, era mai mult decat o performanta, chiar si pentru o industrie a falsurilor;

- falsificatorul sau falsificatorii ar fi fost geniali, ceea ce este foarte putin probabil;

- nu e nimic patriotard care sa motiveze realizarea acestui fals;

- imagistica este foarte amestecata. Nu se poate gasi totusi un mobil credibil care sa motiveze realizarea acestui "monstruos" fals.

Despre autor:

Redactia 9am

Mai multe