Purtatorul de cuvant al Inspectoratului Judetean al Politiei de Frontiera Constanta, comisar sef Adrian Burcea, a declarat ca duminica, in jurul orei 10.10, a fost primit un apel la serviciul de urgenta 112 prin care cineva a anuntat ca in zona statiunii Mamaia o ambarcatiune de pescari cu trei persoane la bord s-a rasturnat. In zona au fost trimise doua ambarcatiuni rapide ale Politiei de frontiera si o nava de la grupul de interventie si salvare pe mare. Una dintre navele de interventie a reusit sa recupereze din apa unul dintre pescari, iar ceilalti doi au fost salvati de barcile pescaresti aflate in zona.
Comisarul sef Adrian Burcea a precizat ca doi dintre pescari sunt in afara oricarui pericol si nu au necesitat ingrijiri medicale, insa cel de-al treilea, care a fost recuperat de salupa Politiei de frontiera, a fost dus in Portul Tomis si preluat de o ambulanta, care l-a transportat la spital.
Purtatorul de cuvant al Spitalului Judetean Constanta, Florian Stoian, a declarat ca starea pacientului este grava, acesta fiind dus in camera de resuscitare. Medicul a precizat ca barbatul este ventilat mecanic si a suferit un stop cardiorespirator, fiind resuscitat si ca urmeaza sa fie dus la Sectia de terapie intensiva.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Avionul care ar fi dispărut în 1955 și ar fi reapărut în 1985. Adevărul din...
Sursa: garbo.ro
-
Cum spui partenerului că nu ai orgasm și ce puteți face împreună
Sursa: kudika.ro