26 August 2008 , 11:53 in Social
Romanii stabiliti in strainatate vor primi, din august, pensiile si alte drepturi de asigurari sociale de la sistemul public din Romania, intr-un cont bancar deschis de acestia, printr-un parteneriat incheiat intre Casa Nationala de Pensii (CNPAS) si Citibank.

Numarul total estimat al romanilor care vor beneficia de acest serviciu este de aproximativ 29.000, dintre care cei mai multi se afla in Germania – 10.000 de persoane, Austria (5.000), Ungaria (4.000), dar si in alte state.

Din luna august, ei vor primi, pentru prima data, pensia in statul de domiciliu sau de resedinta. Banii vor fi virati in contul bancar declarat de beneficiari la casa teritoriala de pensii care are in evidenta dosarul respectivei persoane, se arata in comunicat.

Potrivit datelor bancii, primele plati in strainatate au fost asigurate in luna iulie a acestui an, in vederea testarii procedurilor de transfer.

"CNPAS a invitat institutiile financiar – bancare sa depuna oferte pentru incheierea unei conventii care sa asigure exclusiv achitarea drepturilor de pensie in strainatate. Citibank Romania a fost aleasa ca partener al CNPAS in urma unei licitatii publice care a avut loc la finalul anului 2007", a declarat secretarul general al CNPAS, Stefana Aghergheloaei.

Aderarea Romaniei la Uniunea Europeana (UE) a impus renuntarea la clauzele de resedinta - sedere obisnuita - in cazul beneficiarilor stabiliti pe teritoriul statelor membre ale UE si, ulterior, ale Spatiului Economic European (SEE).

Potrivit legislatiei comunitare in vigoare, persoana care are dreptul la pensii si la ajutoare de deces, dobandite potrivit legislatiei romane, va beneficia de aceste prestatii chiar daca locul sau de sedere obisnuita este stabilit pe teritoriul altui stat membru al UE sau SEE decat Romania, se mai precizeaza in comunicat.

In urma acordului, a fost prevazuta si posibilitatea ca romanii stabiliti in state care nu au aderat la Uniunea Europeana sa-si primeasca drepturile mentionate in statul de domiciliu sau de resedinta, ca urmare a solicitarilor venite din partea acestora.

"Prezenta Citi in aproape toate tarile lumii asigura acoperirea teritoriala in toate statele vizate de acest proiect. CitiDirect Online Banking, platforma globala de tranzactionare a Citi asigura pentru toate cele 42 case teritoriale de pensii infrastructura necesara transmiterii pensiilor", a declarat director general adjunct al Citibank Romania SA, Cristela Georgescu.

Procesul se va desfasura dupa cum urmeaza: in a doua jumatate a fiecarei luni, casele teritoriale de pensii vor efectua transferurile de pensii in valuta prin Citibank Romania, potrivit datelor bancii.

In doua zile lucratoare de la data initierii platilor, fiecare beneficiar isi va putea ridica pensia de la banca la care are deschis contul personal din tara de domiciliu sau de resedinta, dupa caz.



Te-ar putea interesa si:

Vrei sa fii la curent cu cele mai importante stiri?
Urmareste-ne si pe Facebook
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:
Facebook Twitter

Aboneaza-te la 9AM sau conecteaza-te prin Facebook pentru a primi periodic articole similare.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Romanii din strainatate vor primi pensiile la domiciliu.

macar de acolo sa primeasca ceva, ca de aici, slaba speranta (2 comentarii, 267 vizualizari)
acum, ca dam banii la privati, s-a dus orice speranta.