Potrivit directorului Serviciului de Ambulanta Vaslui, Dan Filibiu, ambulanta era in misiune si se deplasa spre localitatea Pogonesti, pentru un caz de accident vascular.
Grabindu-se, conducatorul auto al salvarii a taiat o curba si s-a ciocnit frontal cu o Dacie care venea din sens opus. Accidentul nu s-a soldat cu victime ci doar cu avarierea celor doua autoturisme implicate.
In urma testarii cu etilotestul, s-a constatat ca soferul ambulantei a consumat alcool si a fost trimis la spital pentru a i se recolta probe, in vederea stabilirii alcoolemiei. Acesta risca sa-si piarda locul de munca.
„Este incalificabil ceea ce a facut, a pus in pericol si viata sa, dar si pe a celorlalti. Va fi aspru sanctionat, vom merge pana la desfacerea contractului de munca, pentru ca astfel de fapte sa nu se mai repete. In functie de cercetari, este posibil sa plateasca si reparatiile ambulantei. Periodic, testam soferii ambulantelor cu etilotestul, dar, se pare ca unii dintre ei dau dovada de inconstienta”, a declarat directorul SAJ Vaslui, Dan Filibiu.
Urgenta a fost preluata de o alta ambulanta. Politia Municipiului Birlad si SAJ Vaslui au demarat o ancheta in acest caz.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Analiză Clean Recycle: numărul deșeurilor de ambalaje, în creștere de sărbători
Sursa: green.start-up.ro
-
Baboon, roboții antrenați să îți automatizeze rapid și eficient afacerea
Sursa: start-up.ro
-
Programul Sezamo de Paște: până când putem face cumpărături și ce reduceri a...
Sursa: retail.ro
-
5 trucuri pentru a evita problemele digestive de Paște. Așa te poți bucura de...
Sursa: garbo.ro
-
Sunt bolnavă de tine, deși nu ești al meu...
Sursa: kudika.ro
-
Raiffeisen Bank are o ofertă la creditele ipotecare
Sursa: futurebanking.ro
-
Nouă români au fost scoși din Fâșia Gaza și vor reveni în țară
Sursa: wall-street.ro