Daca duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare, cei mai multi romani si-ar da votul pentru Alianta D.A. PNL-PD (56%), in timp ce principalul partid de opozitie, PSD, s-ar situa pe locul secund (26%), la aproape 30 de procente distanta. Aceasta ierarhie se pastreaza de-a lungul ultimelor trei luni. Proportii mult mai scazute in preferintele de vot au PPRM (8%), UDMR (3%), PUR (2%) si PPCD (1%). Daca in ceea ce priveste PPRM preferintele raman neschimbate, in schimb, celelalte formatiuni politice se plaseaza mult sub nivelul pragului electoral, aflandu-se sub amenintarea esecului in eventualitatea unor alegeri anticipate.

Majoritatea intelectualilor ar vota D.A.

Sondajul arata ca optiunile electorale ale celor cu studii sub nivel liceal sunt orientate mai mult catre Alianta D.A., decat spre PSD (diferenta este de 10%). Pe masura cresterii nivelului de educatie insa, diferenta dintre voturile acordate celor doua formatiuni politice se mareste: la nivelul de educatie liceal, diferenta este de peste 40%, iar la nivelul superior de educatie, diferenta este si mai mare, de 60%. Din acest punct de vedere, raportul dintre "educatie" si "conduita electorala" dezavantajeaza PSD, in sensul in care pe masura cresterii nivelului de instructie se diminueaza numarul celor care voteaza aceasta formatiune politica, releva sondajul.

Guvernul si presedintele, apreciati favorabil

Potrivit sondajului, satisfactia sociala privind calitatea guvernarii actuale ramane ridicata. 55% din respondenti se declara "destul de multumiti" si "foarte multumiti" de activitatea echipei conduse de Calin Popescu Tariceanu. Intr-o pozitie net superioara se situeaza presedintele Traian Basescu, a carui prestatie este apreciata pozitiv de 63% din subiecti, care se arata "destul de multumiti" si "foarte multumiti" de actiunile sefului statului.Aceasta perceptie nu difera semnificativ in functie de mediul de rezidenta, studii si varsta. Pe intervalul ultimelor trei luni, gradul de multumire a populatiei fata de activitatea lui Traian Basescu si respectiv a lui Calin Popescu Tariceanu nu cunoaste modificari semnificative.

Electoratul PSD are peste 65 de ani

Sub aspectul distributiei preferintelor de vot in functie de "mediul de rezidenta" se observa ca electoratul rural a incetat sa se mai comporte ca un bastion al PSD, fiind relativ egal impartit intre Alianta D.A. si PSD (cu o diferenta de 6,4% in favoarea Aliantei). In schimb, mediul urban polarizeaza si mai puternic optiunile in favoarea Aliantei, care ar obtine cu peste 45% mai multe voturi decat PSD. Structura electoratului celor doua formatiuni politice releva faptul ca cei cu varste sub 65 de ani prefera Alianta D.A., spre deosebire de cei peste 65 de ani, care ar vota mai degraba PSD. Diferentele cele mai mari apar pe grupele de varsta 18-34 si 35-49, unde Alianta D.A. este preferata de cei mai multi dintre cei cu drept de vot, si anume de peste 60%, spre deosebire de PSD, care este preferat de circa 20% din totalul acestor categorii de electori.

Reforma in Justitie, privita cu scepticism

Romanii sunt circumspecti in privinta sanselor de reusita ale reformei initiate de ministrul Monica Macovei in domeniul Justitiei. Astfel, 45% din respondentii sondajului de opinie manifesta "putina" si "foarte putina" incredere in aceasta privinta, in timp ce doar 31% tind sa-i acorde "multa" si "foarte multa" incredere.

Biserica, armata si presa, cele mai credibile

Biserica continua sa se situeze pe primul loc in "topul increderii" populatiei in institutii, fiind urmata de armata si mass-media. Cele trei institutii mentionate, alaturi de Presedintie, cumuleaza peste 50% din cota de incredere acordata de populatie.Pe ultimele locuri in ceea ce priveste increderea romanilor in institutiile statului se situeaza sindicatele (30%) si Parlamentul (27%).

Fluctuatiile valutare au afectat 22% din romani

Recentele fluctuatii ale cursului leului fata de euro si dolar par sa fi provocat pierderi semnificative pentru 22% din romani, in timp ce 62% declara ca acestea nu le-au afectat economiile si veniturile. De remarcat, totusi, ca pierderile financiare i-au afectat indeosebi pe tineri si adulti (populatia activa), cu un nivel relativ ridicat de educatie, in timp ce pensionarii au fost cel mai putin afectati.

TVR ramane cel mai urmarit post

Potrivit rezultatelor ultimului sondaj INSOMAR, la nivel national, postul de televiziune de la care romanii afla cele mai multe informatii despre ceea ce se intampla zilnic in tara si in lume este, in ordine: TVR 1 (30%), PRO TV (24%), Antena 1 (23%), Realitatea TV (14%), celelalte pozitii fiind ocupate de Prima TV (3%), OTV (2%) si National TV (1%).

In mediul urban, insa, suprematia TVR (14,9%) este anulata de catre prestatia liderilor privati de televiziune, PRO TV (30,5%), Antena 1 (26,4%) si Realitatea TV (18,3%), care sunt urmate la distanta de celelalte posturi cu acoperire nationala.

Doar o treime din populatie citeste ziarele

La nivel national, aproape o treime din populatie nu este consumatoare de presa scrisa si doar 22,4% dintre subiecti declara ca citesc ziare in mod cotidian. In orase insa, consumul de ziare creste cu aproape 7%.Lideri de informare in presa scrisa sunt ziarele locale, atat la nivel national, cat si urban. Dintre jurnalele cu distributie nationala, Jurnalul National, Libertatea, Evenimentul Zilei si Adevarul ocupa pozitiile dominante in sfera consumului de media scrise.

Postul de radio de la care cei mai multi dintre romani afla cele mai multe informatii zilnice despre ceea ce se intampla in tara si in lume este Romania Actualitati. Suprematia acestui post este in mare masura una de infrastructura (dispune de acoperire nationala si consumatori fideli in mediul rural).


Despre autor:

Gardianul

Sursa: Gardianul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.