Politica 2 Iulie 2007 00:21
Recenta decizie a Parlamentului privind marirea pensiilor provoaca valuri pe scena politica. Previzibil, de altfel, s-a declansat lupta politica pentru asumarea meritelor acestei decizii.

Aflat la Brasov, cu ocazia Delegatiei Permanente a PNL, premierul Tariceanu, cel care detine si functia de presedinte al liberalilor, n-a pierdut ocazia de a lansa, in prezenta colegilor de partid, un atac dur la adresa social- democratilor. Potrivit lui Tariceanu, cresterea pensiilor este, exclusiv, meritul Guvernului. 'Sigur ca PSD incearca sa spuna ca a avut o contributie majora. E o minciuna sfruntata. O astfel de masura nu o poate lua PSD, ci Executivul', a 'tunat' Tariceanu. Liderul social-democratilor, Mircea Geoana a replicat imediat. 'Proiectul nostru de lege s-a aflat in dezbaterea Parlamentului de mai bine de sase luni, iar daca PSD nu ar fi pus piciorul in prag in ultima perioada si, in absenta unei motiuni de cenzura pe aceasta tema, in mod cert Guvernul nu ar fi facut nimic din ceea ce s-a intamplat pentru pensionari in ultimele zile', a declarat Geoana. In context, acesta considera indecenta lupta pe laurii acestei legi, sustinand ca adoptarea proiectului este cel mai important lucru.

Disputa dintre PSD si PNL pe tema paternitatii legii privind marirea pensiilor continua. Presedintele PSD, Mircea Geoana, i-a raspuns primului ministrul Calin Popescu Tariceanu, dupa ce acesta le-a reprosat social-democratilor ca isi aroga meritele in decizia cresterii punctului de pensie. Astfel, Geoana a aratat ca proiectul de lege a PSD s-a aflat in dezbaterea Parlamentului de mai bine de sase luni, iar daca pesedistii 'nu ar fi pus piciorul in prag in ultima perioada', in mod cert Guvernul nu ar fi facut nimic in acest sens. Potrivit acestuia, cel mai important lucru este ca legea a fost adoptata si ca social-democratii au reusit, in opozitie fiind, sa aduca cea mai mare crestere de pensii din ultimii 17 ani din Romania. In opinia liderului PSD, nu este normal sa se vorbeasca despre al cui e meritul si nici nu este decent sa existe o batalie 'pe laurii legii pensiilor', pentru ca lucrurile sunt cat se poate de clare. In logica faptelor, fara initiativa social-democratilor, nu s-ar fi ajuns la un deznodamant, iar Mircea Geoana a amintit si faptul ca toate partidele parlamentare au votat aceasta lege. Mai mult, potrivit liderului PSD , Guvernul a avut doar obligatia de a pune in practica decizia adoptata. El a adaugat ca, fara 'presiunea si forta PSD-ului in Parlament, aceasta lege nu ar fi avut sorti de izbanda'.

Nastase clarifica disputa

Pe fondul disputelor dintre PSD si PNL pe marginea paternitatii legii, este de amintit ca ideea de a duce treptat punctul de pensie la 45 la suta din salariul mediu a fost sugerata de fostului premier, Adrian Nastase, in volumul 'Romania europeana', despre care se poate spune clar ca e un amplu proiect social-democrat, cu solutii care necesita intr-adevar o dezbatere serioasa. Autorul subliniaza necesitatea �majorarii fondurilor alocate de la bugetul de stat in fiecare an, concomitent cu cresterea valorii punctului de pensie si legarea automata si obligatorie a acestuia de evolutia salariului mediu pe economie, precum si introducerea unui nivel minim al tuturor categoriilor de pensii, corelat cu valoarea salariului minim brut pe tara�. Propunerea sa era in sensul unei cresteri a valorii punctului de pensie cu 50 la suta, intr-o perioada de patru ani, in asa fel incat valoarea acestuia sa atinga 45 la suta din salariul mediu. Cresterea prevazuta de actuala modificare este exact solutia avansata de Nastase. De altfel, intr-un mesaj postat pe blogul sau, deputatul PSD, in stilul binecunoscut, le multumeste colegilor parlamentari care au votat in favoarea acestei propuneri. 'Trebuie totusi sa recunosc faptul ca mi-a facut placere sa observ ca volumul publicat de mine, tocmai pentru a oferi solutii, a fost citit cu atentie de colegii mei parlamentari care au votat in unanimitate in favoarea solutiei avansate de mine. Si vreau sa le multumesc pentru lucrul asta!' scrie Adrian Nastase. Deci cand doi se cearta, al treilea clarifica problema.


Despre autor:

Cronica Romana

Sursa: Cronica Romana


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.