Dupa cum arata toate sondajele de opinie de dupa alegerile locale, nici una dintre cele doua principale forte politice ale momentului nu va fi in stare sa castige de asa maniera alegerile parlamentare incat sa poata forma doar prin forte proprii viitorul guvern. Alianta PNL-PD si Uniunea PSD+PUR intrunesc, conform analistilor politici, aproximativ 80% din preferintele electoratului. Socotelile privind eventualele aliante postelectorale par a exclude din start, din ratiuni pur "europene", participarea PRM in orice tip de asociere. In schimb, UDMR intra in toate calculele care privesc sustinerea parlamentara pentru o viitoare guvernare, ca de altfel si parlamentarii PUR, luati in considerare atat de PSD, cat si de liberali si democrati, in ciuda faptului ca partidul lui Voiculescu este deocamdata aliat cu partidul de guvernamant.

In ceea ce priveste estimarile asupra eventualelor aliante postelectorale in vederea formarii unei viitoare majoritati parlamentare si deci a guvernului, analistii politici catalogheaza drept necunoscuta in aceste calcule UDMR, existand posibilitatea ca aceasta formatiune sa nu depaseasca pragul de 5% necesar intrarii in parlament, caz in care multe calcule ar fi date peste cap, complicand situatia politica postelectorala. Analistul politic Cristian Preda crede ca aceasta eventualitate trebuie neaparat luata in calcul de catre principalii competitori electorali, pentru ca, daca formatiunea care reprezinta comunitatea maghiara nu intra in parlament, atunci devine foarte importanta redistribuirea voturilor si pozitia PUR, la care se va adauga pozitia reprezentantilor celorlalte minoritati nationale. Dar daca UDMR nu intra in parlament, creste si ponderea voturilor redistribuite si de celelalte partide ramase pe dinafara si care ar putea intruni cam 3% din preferintele electoratului. O alta necunoscuta, in opinia lui Cristian Preda, ar putea-o constitui coroborarea dintre rezultatele alegerilor prezidentiale si cele parlamentare si implicit colaborarea dintre viitorul presedinte al Romaniei si formatiunea care castiga majoritatea parlamentara.

PRM ar putea bloca formarea viitorului guvern

O situatie aparte ar putea-o constitui castigarea Cotroceniului de catre candidatul formatiunii politice perdante in alegerile parlamentare, caz in care formarea viitoarei majoritati si desemnarea primului-ministru vor beneficia de date si calcule cu totul aparte. Viitorul presedinte, care ar putea fi de alta culoare politica decat majoritatea palamentara, ar putea bloca deciziile deputatilor si senatorilor privitoare la formarea noului guvern si desemnarea primului-ministru. Pe de alta parte, Preda crede ca daca Partidul Romania Mare va obtine un scor mare in alegerile parlamentare, respectiv cel putin 15%, atunci ar putea surveni un blocaj in formarea majoritatii parlamentare si, implicit, a desemnarii premierului si formarii guvernului, deoarece ambele forte politice cu sanse in castigarea alegerilor resping din start o colaborare cu partidul lui V.C. Tudor, taxat de Occident ca extremist, xenofob, antieuropean etc. si, in consecinta, un pericol pentru procesul de integrare europeana a Romaniei. Analistul Cristian Preda nu exclude ca intr-un asemenea caz sa se ajunga la formarea unui guvern de consens national, bazat pe principalele forte politice - Alianta D.A. si Uniunea PSD+PUR.

UDMR - o posibila "necunoscuta"

Analistul politic Cristian Parvulescu priveste si el UDMR ca pe o posibila necunoscuta a procesului electoral si de formare a viitoarelor aliante, dar crede ca sunt putine sanse ca UDMR sa nu acceada in parlament. Parvulescu considera ca redistribuirea voturilor catre Alianta D.A. si Uniunea PSD+PUR ar putea avea un impact important, mai ales daca UDMR nu intra in parlament, dar si accesul celor 18 reprezentanti ai minoritatilor nationale altele decat cea maghiara este considerat esential pentru obtinerea majoritatii, cel putin pentru Camera Deputatilor. De altfel, Cristian Parvulescu considera ca putem lua in calcul cam patru-cinci variante de formare a viitoarei majoritati parlamentare si deci a optiunilor pentru culoarea politica a viitoarei guvernari. In afara de situatiile expuse pana acum, Parvulescu mai ia in considerare eventualitatea unui guvern minoritar, care ar fi de preferat unuia de coalitie din punctul de vedere al eficientei, guvern care ar urma sa fie sustinut si de opozitie, in baza unor intelegeri prealabile care ar limita disensiunile doar la disputele tehnice de natura pur legislativa.

Viitorul presedinte al Romaniei - arbitru electoral?

O alta varianta posibila aduce in prim-plan rolul viitorului presedinte al Romaniei, care in cazul in care va fi de alta culoare politica decat formatiunea care va castiga alegerile parlamentare, va avea un cuvant foarte greu de zis la desemnarea viitorului prim-ministru si chiar la alcatuirea componentei guvernului. Parvulescu spune ca presedintele care va fi ales al Romaniei va putea desemna un prim-ministru si din randurile formatiunii considerate perdante in alegerile parlamentare, daca nici una din formatiuni nu va castiga majoritatea mandatelor de deputat si senator. Iar daca propunerea de premier a presedintelui va fi respinsa de doua ori de parlament, atunci conform Constitutiei se vor organiza alegeri anticipate. In perspectiva acestor posibilitati, Cristian Parvulescu considera ca alegerile prezidentiale din acest an sunt cele mai importante din istoria politica postdecembrista a Romaniei.

Sondajele "secrete" dau un castigator sigur

Dar cum stim, in afara sondajelor de opinie date publicitatii si in baza carora se fac toate aceste estimari, mai sunt si destule sondaje asa-zis secrete, care se presupune ca sunt mai aproape de adevarul preferintelor electoratului si care se pare ca indica totusi un castigator in stare sa formeze singur viitorul guvern. Aceste sondaje pe care anumite partide care le comanda prefera sa le doseasca se pare ca indica o diferenta de cel putin 10 procente in favoarea uneia dintre cele doua aliante electorale cu sanse reale la castigarea alegerilor parlamentare. Conform acestor sondaje-cartita, viitorul guvern ar putea fi cu totul altul decat cel actual, si ca persoane, si ca orientare politica.


Despre autor:

Sursa: Curentul.ro


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.