Presedintele Traian Basescu a declarat, sambata, la Predeal, ca va merge la vot si ca ii chema pe toti romanii sa voteze, pentru ca votul lor va arata directia, el spunand: "Sunt lideri care tin directia Vest si lideri care sustin «hai s-o dam mai cu Rusia, mai cu China»".

Basescu, care se afla la Predeal impreuna cu sotia sa, a declarat ca dupa alegerile de duminica exista riscul ca Romania sa revina "intr-o zona gri" in care sa arate din nou ca nu stie directia, transmite MEDIAFAX.

"De sapte luni auzim numai atacuri la Uniunea Europeana, la partenerii transatlantici, ori asta destabilizeaza drumul consolidarii noastre in structurile euroatlantice si ne pune sub semnul intrebarii. Exista riscul ca dupa aceste alegeri sa revenim intr-o zona gri in care sa aratam din nou ca nu stim directia. Asta ma ingrijoreaza", a declarat presedintele.

Intrebat daca va merge la vot, Basescu a raspuns razand: "Cum sa nu ma duc la vot? Ma duc si chiar ii chem pe toti romanii la vot pentru ca votul lor va arata directia. Sunt lideri care tin directia Vest si lideri care sustin «hai s-o dam mai cu Rusia, mai cu China». In functie de votul de maine al romanilor, vom intelege ce vrea poporul, dupa ce initial a vrut Uniunea Europeana si America. In orice caz, eu voi vota pentru Uniunea Europeana si America, si nu pentru solutii neclare la problemele Romaniei".

De asemenea, presdintele a spus, raspunzand intrebarilor jurnalistilor, ca a mers la Predeal pentru ca vrea sa stea linistit si sa se gandeasca bine la ceea ce are de facut dupa alegerile de duminica.

"Am venit aici pentru ca vreau sa stau linistit si sa ma gandesc bine la ce am de facut dupa alegerile de maine", le-a spus Basescu jurnalistilor.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.