Politica 1 Iulie 2012 09:56
Posibilul plagiat al premierului Victor Ponta este analizat, astazi, de Consiliul National de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare.

Conform legii, aceasta este singura institutie care poate sa retraga titlul de "doctor", iar decizia consiliului ar putea fi anuntata astazi, scrie realitatea.net.

Prim-ministrul Victor Ponta a declarat pentru cotidianul spaniol El Pais ca va demisiona daca acuzatiile de plagiat in privinta tezei sale de doctorat se confirma.

Afla verdictul oferit de CNATDCU

Cu doar o zi inainte, ministrul interimar al Educatiei, Liviu Pop, a desfiintat Consiliul de Atestare a Titlurilor si Diplomelor. Motivul desfiintarii Consiliului se bazeaza pe lipsa unui raport de activitate pe care conducerea trebuia sa-l prezinte ministrului Educatiei.

Ministrul interimar al Educatiei a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, ca printr-o adresa trimisa in 21 iunie catre CNATDCU s-a solicitat conducerii sa comunice in scris, pana in 28 iunie, raportul privind resursa umana pentru activitatile didactice si de cercetare din invatamantul superior, in baza unor indicatori specifici si numarul controalelor efectuate in universitati privind modul de desfasurare a concursurilor pentru ocuparea posturilor didactice si de cercetare, numarul sesizarilor primite si analizate, pozitia referitoare la criteriile de validare a tezelor de doctorat, numarul tezelor de doctorat analizate.

Intrucat pana joi, 28 iunie, conducerea CNATDCU nu a prezentat nimic din cele solicitate, a fost emis un ordin de ministru prin care a fost desfiintat Consiliul General al CNATDCU. Prin acest ordin a fost propusa marirea componentei Consiliului General de la 21 la 45 de membri, iar acestia sa fie reprezentanti de la toate universitatile, a declarat ministrul Liviu Pop.

Din pricina acestei situatii, orice decizie luata de consiliu in actuala sa forma este nula.
Consiliul poate sa ofere o pozitie cu privire la plagiat, dar isi pierde autoritatea de a retrage doctoratul.

Liviu Pop: Vineri predau mandatul de ministru al Educatiei


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.