Tribunalul Galati a mai decis sa mentina masura preventiva a obligarii de a nu parasi localitatea in cazul celor doi, sentinta de marti privind condamnarea la inchisoare a lui Nati si Or Meir nefiind insa definitiva, ci putand fi atacata cu apel la Curtea de Apel Galati, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit unui comunicat al Tribunalului Galati, magistratii au mai dispus ca atat Nati Meir, cat si Or Meir sa nu aiba dreptul de a alege sau de a fi alesi si nici sa ocupe o functie implicand exercitiul autoritatii de stat, conform MEDIAFAX.
Nati si Or Meir au fost cercetati pentru fapte de coruptie. In cazul lui Nati Meir acuzatia este de trafic de influenta in forma continuata, fiind vorba despre doua fapte, una in cursul anului 2009 si alta in martie - aprilie 2010.
In cazul lui Or Meir, acuzatia este de complicitate la trafic de influenta in forma continuata, o fapta fiind comisa in martie - aprilie 2010, iar alta in aprilie 2010.
Cei doi au fost eliberati din inchisoare in 11 aprilie 2011, dupa ce au stat in arest preventiv aproape un an, perioada care va fi dedusa din pedepsele aplicate.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Intimitățile unei fete cuminți
Sursa: garbo.ro
-
BREAKING NEWS! O dronă cu inscripția Z a căzut pe acoperișul unei case din...
Sursa: kudika.ro