Ministrul de Interne, Traian Igas, a declarat, miercuri, la Comisiile de buget finante, ca Politia consuma lunar aproximativ doua milioane de euro pentru combustibil.

Ministrul a facut aceste precizari dupa ce senatorul PSD Sorin Bota s-a plans de faptul ca, in mediul rural, politistii incep munca la ora 08.00 si termina programul la ora 16.00 si nu raspund apoi de ceea ce se intampla intr-o localitate.

"Cum este asigurata ordinea publica, prin buget, daca nu sunt bani de telefon, de benzina, de salarii si exista un singur agent in comuna care pleaca acasa la ora 16?", l-a intrebat Bota pe ministrul de Interne, potrivit MEDIAFAX.

"Ma intrebati daca avem suficienti bani pentru combustibil. Si daca o sa dublati bugetul Ministerului de Interne, tot vor fi oameni sa spuna ca nu avem sufiecienta benzina sa se deplaseze dintr-o parte intr-alta. In fiecare luna, Politia Romana consuma aproximativ 2 milioane de euro doar pentru combustibil, doar Politia Romana. Si intr-o paranteza fie spus, ati vazut ce am constatat in urma controlului de catre Auditul ministerului si am vazut ca cantitati de combustibil care practic nu le avem, le avem pe documente, dar nu le avem practic, nu le avem in magazie, in rezervoare", le-a spus Igas parlamenatrilor.

Directia Generala de Audit din cadrul MAI a verificat recent 182 de unitati ale inspectoratelor de arma, context in care a constatat lipsa a zeci de tone de motorina si benzina, cauzele fiind anchetate de procurori.

Din ordinul ministrului Administratiei si Internelor, Directia Generala Audit din cadrul MAI a efectuat, in perioada 14-18 noiembrie, o misiune de audit in scopul determinarii faptice a stocurilor de carburanti, a modului de tinere a activitatii contabile, precum si a executarii inventarierii carburantilor in cadrul unitatilor ministerului.

Verificarea s-a facut la 182 de structuri apartinand tuturor inspectoratelor de arma (Politie, Jandarmerie, IGSU, IGAv. etc).

In cadrul controlului s-a constatat o lipsa de 24,3 tone benzina si 8 tone motorina la IPJ Tulcea. Pentru lipsa constatata, ministrul Administratiei si Internelor a ordonat Directiei de Control din cadrul Inspectoratului General al Politiei Romane efectuarea cercetarii in vederea stabilirii faptelor ce au condus la prejudicierea patrimoniului IPJ Tulcea.

Citeste si:
Prețul motorinei a ajuns sub pragul de 7 lei. Cât costă benzina în...
Prețul motorinei a ajuns sub...

De asemenea, s-au constatat lipsa a 13,34 tone benzina si 3,5 tone motorina la IPJ Arad (cauza fiind cercetata de Parchetul de pe langa Tribunalul Arad), a 0,9 tone benzina si 9,16 tone motorina la ISU Sibiu, pentru care a fost sesizat Parchetul Militar de pe langa Tribunalul Militar Cluj, a 2 tone benzina si 3,76 tone motorina la ISU Brasov, fiind sesizat Parchetul Militar Brasov si a 0,8 tone benzina la IPF Timis, situatie aflata in cercetare de catre organele unitatii.

Totodata, s-au constatat deficiente in tinerea si inregistrarea in contabilitate a cantitatii de carburanti, in modul de executare a inventarierilor lunare, precum si a modului de depozitare a carburantilor.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.