Presedintele Traian Basescu a castigat procesul cu omul de afaceri Dinu Patriciu, dupa ce l-a dat in judecata pe acesta pentru publicarea unui film in care presedintele parea ca loveste un copil, peste fata, la un miting electoral din 2004.

Judecatoria Sectorului 1 a admis, miercuri, actiunea asa cum a fost formulata de seful statului si l-a obligat pe Dinu Patriciu la plata a 0,5 lei daune morale, precum si la publicarea deciziei in doua publicatii cu tiraj national, in doua numere consecutive, transmite MEDIAFAX.

Sentinta poate fi atacata cu recurs la Tribunalul Bucuresti.

Traian Basescu a anuntat, in noiembrie 2009, ca il da in judecata pe Dinu Patriciu pentru "minciuna si trucarea unor filmari", precizand ca omul de afaceri a afirmat ca l-a vazut pe seful statului lovindu-l de doua ori pe copilul din Ploiesti, iar pe ziarul "Gardianul", pentru ca a prezentat un film trucat.

Presedintele ii cerea omului de afaceri daune morale de 1 leu.

Basescu a lovit un copil: Realitate sau imagini trucate?

Dupa ce presedintele l-a dat in judecata pe Dinu Patriciu, si acesta, la randul sau, l-a dat in judecata pe presedinte pentru calomnie, cerandu-i daune tot de 1 leu.

"Sunt si eu obligat sa-l actionez in justitie pe domnul Basescu pentru calomnie", a spus Patriciu pe 30 noiembrie 2009.

  • "Sa-ti fie rusine Dinu Patriciu!"

In caz ca nu tineti minte, de aici a venit si faimoasa replica a presedintelui "Sa-ti fie rusine Dinu Patriciu!" - asta dupa ce omul de afaceri impreuna cu publicatia Gardianul au dat publicitatii un filmulet in care presedintele lovea un copil in timpul unui miting electoral.

Totul se intampla in noiembrie 2009, cu doar cateva zile inainte de alegerile prezidentiale, ceea ce i-a pus in pericol actualului presedinte fotoliul de sef de stat. Traian Basescu s-a aratat foarte marcat de acel incident si asa a hotarat sa il actioneze in judecata pe Dinu Patriciu.

Basescu a spus ca a resimtit "groaznic" difuzarea in media a filmuletului inregistrat in campania din 2004 si in care parea ca loveste un copil. "Groaznic, pentru ca eu stiam ca l-am impins pe acel copil, dar falsificarea filmului, dat cu pumnul in fata unui copil care pe urma si radea.. A fost o grosolanie, care daca ar fi lansat-o cu trei zile inainte de ziua alegerilor ar fi fost mortala, pentru ca nu aveau timp oamenii care au facut analize… Au fost atatia voluntari care au spus: este falsificata imaginea. Daca o faceau cu trei zile inainte, nu aveam ce sa fac", a declarat Traian Basescu la acea vreme. [Confesiunile lui Basescu: Aparitia filmului "copilul lovit" a fost groaznica]

Citeste si:
Laurențiu Reghecampf i-a deschis noi procese Anamariei Prodan: Am...
Laurențiu Reghecampf i-a...

Get Adobe Flash player


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.