Proiectul de lege privind statutul minoritatilor nationale va fi adoptat in Parlament cel mai probabil in "prima saptamana din toamna", deoarece mai sunt "cateva chestiuni de rezolvat" din text, a declarat, luni, purtatorul de cuvant al PDL, Sever Voinescu.

"Toate structurile care compun coalitia au agreat ca mai sunt una sau doua chestiuni de rezolvat, pe care este foarte probabil, datorita calendarului acestei ultime saptamani de sesiune parlamentara, sa nu le putem trece prin finalitatile comisiei, plen pana la sfarsitul acestei sesiuni", a explicat Voinescu, dupa sedinta BPN al PDL.

El a sustinut ca "nu exista niciun fel de ingrijorare sau de frustare" din partea membrilor coalitiei pe aceasta tema.

"Practic, nu exista niciun fel de frustrare, nu au niciun fel de ingrijorare din partea vreuneia dintre structurile care compun coalitia, important este ca acest act normativ extrem de important va fi foarte curand, cel mai probabil in prima saptamana din toamna, va fi adoptat. Nu exista nicio problema pe el, mai sunt doua puncte si toata lumea din coalitie este de acord ca aceste chestiuni se vor decide", a adaugat Sever Voienscu, transmite MEDIAFAX.

El a apreciat ca exista un acord al coalitiei pe 90-95% din textul proiectului de lege, iar cele doua chestiuni care urmeaza a fi transate din proiect se vor negocia pe parcursul verii.

Pana luni, liderii PDL au precizat la conferintele de presa organizate dupa sedintele BPN al PDL ca obiectivul coalitiei de guvernare este adoptarea proiectul de lege privind Statutul minoritatilor nationale pana la sfarsitul actualei sesiuni parlamentare, adica pana la sfarsitul lunii iunie. Adoptarea acestui proiect a intampinat rezistenta din partea PDL dupa ce UDMR nu a fost de acord cu varianta propusa de democrat-liberali pentru reorganizarea administrativ-teritoriala a tarii.

Citeste si: Reorganizarea teritoriala a fost amanata


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.