Marian Mihalache, gasit vinovat de uciderea fostei sale prietene la Dublin, dupa ce aceasta a inceput o relatie cu un alt barbat, a fost condamnat la inchisoare pe viata.

Potrivit Irish Times, juriul, format din sapte barbati si cinci femei, a avut nevoie de o ora pentru a-l gasi vinovat pe barbatul in varsta de 49 de ani.

Mihalache a pledat nevinovat pentru uciderea tinerei in varsta de 35 de ani, Loredana Pricajan, la 28 ianuarie 2010. Aceasta a fost gasita moarta intr-un apartament din campusul Institutului Irlandez de Management (IMI), din Sandyford, scrie MEDIAFAX.

Presa irlandeza a relatat la inceputul lui 2010 ca Loredana Pricajan a fost injunghiata brutal de 20 de ori cu un cutit, intr-un apartament din campusul Institutului Irlandez de Management, iar atacatorul sau a incercat probabil sa se sinucida, injunghiindu-se in gat. Femeia traia in Irlanda de mai multi ani si lucra ca asistenta medicala la un camin. [Vicepresedintele PDL Hunedoara, suspectat de crima]

  • Inculpatul isi neaga crima

Fostul vicepresedinte al PDL Hunedoara, Marian Mihalache, in varsta de 49 de ani, acuzat ca si-a omorat fosta prietena la Dublin, a negat ca aceasta se afla sub amenintare cand a filmat-o in timp ce facea dus, cu cateva saptamani inainte de deces, relata Irish Examiner in editia electronica de marti.

Mihalache a recunoscut ca a filmat-o pe Loredana Pricajan goala in cabina sa de dus, cu cateva saptamani inainte ca ea sa fie ucisa, si a recunoscut ca ii punea intrebari despre un alt barbat, a afirmat unul dintre anchetatori, Eugene Stapleton.

Mihalache a negat faptul ca fosta sa prietena ar fi fost filmata sub amenintare sau ca parea sa planga in aceasta inregistrare video realizata cu telefonul mobil. "Nu din cauza mea. Nu am vrut sa o supar", a precizat Mihalache. El a afirmat ca "doar o tachina" atunci cand a amenintat-o ca va posta inregistrarea video pe site-ul YouTube, "pentru ca oamenii sa afle" ca este o "tarfa".


Potrivit site-ului BreakingNews.ie, Marian Mihalache sustine ca fosta sa prietena decedata la Dublin l-a atacat pe el, injunghiindu-l in gat. In cadrul procesului intentat lui Marian Mihalache, medicul legist Michael Curtis declarase joi ca observase doua taieturi adanci pe gatul victimei, provocate de o lama foarte ascutita.

"Am fost in acea camera, dar nu am omorat-o. Mi-a spus ca ma placea cu adevarat, ca era atrasa de mine si ca simtea o presiune enorma. A luat cutitul si m-a intrebat daca am curajul sa ma omor, sa nu mai traiesc. Am spus ca am curajul si m-a taiat la gat. Am cazut pe pat. Este tot ce stiu", a spus Marian Mihalache, negand ca a ucis-o pe fosta iubita, potrivit Bihoreanul.ro.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.