Ministrul Justitiei, Catalin Predoiu, a declarat, vineri, ca a perceput observatia presedintelui Traian Basescu privind necheltuirea banilor din fonduri europene ca un indemn sa accelereze procedura de cheltuire a fondurilor prin programul cu Banca Mondiala.

"Eu am receptat observatia ca un indemn sa acceleram aceasta cheltuire a fondurilor prin programul cu Banca Mondiala adresata atat MJ, cat si CSM, ceea ce si facem de altfel in ultima perioada. Procedurile au fost substantial accelerate si in curand vom avea practic o prezentare a proiectului comuna cu Banca Mondiala, astfel incat si opinia publica sa fie incunostiintata cu privire la stadiul proiectului si perspectivele lui", a afirmat Predoiu, citat de MEDIAFAX.

Demnitarul a aratat ca nu au existat fonduri europene pe care Ministerul Justitiei sa nu le fi accesat si ca remarca presedintelui a fost legata de programul cu Banca Mondiala, care era in sensul de accelera acest proiect ce deja a fost substantial imbunatatit fata de momentul 2008 cand a preluat mandatul.

Miercuri, presedintele Traian Basescu declara, in sedinta de Guvern, ca Romania nu are nevoie de bani si ca dispune de miliarde de euro pentru investitii.

"In momentul de fata avem neutilizati 4,1 miliarde de euro credite angajate de la BEI, BERD, BIRD si BDCE, cele patru banci care finanteaza Guvernul. Ca sa nu mai spun de cele 30 de miliarde de euro bani nerambursabili de la Uniunea Europeana. Avem bani, dar nu implementam proiectele cu suficienta viteza. Avem probleme sa ne asiguram cheltuielile curente, pentru aceasta imprumutam bani - pentru salarii, pentru cheltuieli sociale, dar bani de investitii avem cu miliardele. Nu mai poate fi tolerata situatia neutilizarii banilor. La Justitie, din 110 milioane luati acum 5-6 ani, doar noua milioane au fost utilizate, iar cei de la Justitie spun ba ca n-au instante, ba ca nu au cladiri, ba ca nu au nu stiu ce", a spus seful statului.

Traian Basescu a avertizat ca pentru o parte din cei 4,1 miliarde de euro se platesc deja penalitati de neutilizare. "Va cer maxima atentie pentru utilizarea banilor contractati. Pana acum, in Romania, niciodata un ministru care n-a facut nimic n-a avut probleme. Un ministru care face ceva este tinta tuturor atacurilor. Dragi colegi, dragi doamne si domni ministri, va rog sa fiti atacati pentru ca organizati licitatii si dati drumul la bani. Nu se mai poate!", le-a spus presedintele membrilor Executivului.

Citeste si:
Ciucă: „Există probabilitatea ca MCV-ul să fie ridicat”
Ciucă: „Există probabilitatea...

Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.