"Legile pe care le-am intors ieri (marti - n.r.) la Parlament, a caror promulgare am refuzat-o, erau legi care veneau in contradictie sau in sens invers cu masurile luate de Guvern, de aceea le-am trimis inapoi. Si voi continua sa am aceasta politica, pentru ca asta trebuie sa facem acum, sa ne restabilim echilibrele macroeconomice", a declarat Traian Basescu, la Ljubljana, raspunzand unei intrebari a jurnalistilor sloveni.
El a adaugat ca, in momentul de fata, Romania a trecut de perioada dificila.
"Intram intr-o perioada de consolidare a stabilitatii macroeconomice si perspectiva anului 2011, asa cum este apreciata si de organisemele internationale, va consemna reluarea cresterii economice pentru Romania", a mai spus seful statului.
Presedintele Basescu a retrimis Parlamentului, marti, legile care prevad reducerea TVA la alimente si neimpozitarea pensiilor mici, mentionand ca prima masura ar conduce la scaderea semnificativa a incasarilor bugetare, iar cea de a doua nu este oportuna si nici recomandata si a cerut respingerea acestora. [Basescu a retrimis in Parlament "votul gresit"]
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
Test Drive Renault Clio 6 E-Tech: sustenabil și economic, dar și două neajunsuri
Sursa: green.start-up.ro
-
ANALIZĂ VIDEO Primele produse tehnologice sunt mai mereu proaste
Sursa: start-up.ro
-
Paște 2026: cât costă un cozonac plin cu de toate, în București
Sursa: retail.ro
-
Kevin Casian Bordea, triplu campion mondial la Mumbai. România urcă pe harta...
Sursa: garbo.ro
-
Concurenții din tribul Los Niños au parte de noi provocări la Survivor
Sursa: kudika.ro