Presedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, miercuri, la dezbaterea motiunii de cenzura, ca premierul Emil Boc este "primul asistat", dar si "primul client" al tarii, el apreciind ca acesta, fiind "un tanar roman inca in putere, cu oarecare calificare", nu mai trebuie asistat, ci trimis la munca.

"Nu toti cei din sectorul public au vreo treaba in tara asta, incepand, iertati-ma, cu dumneavoastra, care sunteti primul asitat al tarii si primul client", i s-a adresat Antonescu lui Boc, transmite MEDIAFAX.

El le-a cerut parlamentarilor sa voteze motiunea de cenzura pentru ca premierul Boc sa nu mai fie asistat, ci trimis la munca.

"Domnul Emil Boc e un tanar roman inca in putere, cu oarecare calificare, care nu mai trebuie asistat, care trebuie trimis la munca si isi va gasi de munca. Nu tineti o tara intreaga pentru a acorda in continuare asistenta cui nu are nevoie. Dati-le voie in tara asta celor care vor sa munceasca sa o faca in conditii oneste. Ajutati-i doar pe cei care nu pot sa munceasca. De la domnul Boc la doamna Elena Udrea pot toti sa munceasca, va asigur", a spus Antonescu.

El i-a imputat premierului Boc faptul ca, in doi ani de cand detine aceasta functie, nu a dat afara macar o persoana din birocratia si clientela ministeriala.

"N-ati avut curaj sa dati afara un om din birocratia si clientela ministeriala, pe care admit ca ati mostenit-o, ca schema, ati repopulat-o, dar pe care nu ati indraznit sa o atacati nici macar cu un centimetru in doi ani de cand sunteti premier", a spus presedintele PNL.

Inceputul sfarsitului? Opozitia citeste motiunea


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.