Adrian Nastase era ieri convins ca a obtinut o victorie, castigand cel putin o saptamana in fruntea Camerei Deputatilor.

Biroul Permanent al institutiei a decis ca Regulamentul sa se intoarca la comisia de resort, pentru a fi discutate aproape 200 de amendamente (170 depuse de PSD si o serie de amendamente ale UDMR). Mai interesant este insa ca... printre amendamentele PSD depuse de Viorel Hrebenciuc si alti trei colegi s-a strecurat unul care ofera posibilitatea revocarii presedintelui Camerei la propunerea a jumatate plus unu din parlamentari, idee neacceptata oficial pana acum de PSD...

Smecheria gasita de presedintele Comisiei de Regulament, pesedistul Ioan Bivolaru, a fost de a depune la Biroul Permanent, in loc de o hotarare, un proiect de hotarare. Ceea ce le-a permis reprezentantilor PSD din Biroul Permanent sa sustina ca Regulamentul trebuie sa se intoarca la comisia de resort. Cum propunerea lui Nastase avea acoperire regulamentara (din cauza smecheriei mai sus-mentionate), PNL si UDMR au acceptat amanarea propusa de PSD, iar democratii s-au abtinut. Regulamentul ar urma sa intre in dezbaterea plenului lunea viitoare.

In schimb, Adrian Nastase a comentat: "Intotdeauna e bine la Camera Deputatilor si intotdeauna gasim solutii intelepte. Am hotarat ca amendamentele care au fost transmise deja la proiectul de modificare a Regulamentului sa fie trimise la Comisia pentru Regulament; comisia va avea la dispozitie trei zile pentru a face un raport in legatura cu amendamentele aprobate sau respinse si, in felul acesta, luni vom putea sa introducem pe ordinea de zi a plenului proiectul, iar martea viitoare sa incepem dezbaterea in plen a modificarii Regulamentului". Smecheriile pentru tragerea de timp nu se opresc aici: "La Regulament am discutat si despre o eventuala implicare a Comisei juridice in controlul de constitutionalitate, un control prealabil".

Adrian Nastase a recunoscut ca a fost tratat cu manusi de catre adversarii sai: "A fost o dezbatere absolut colegiala, nu au existat tensiuni, au stabilit prin consens ca este cea mai buna solutie". El a adaugat: "Nu se mai depun amendamente, s-au inregistrat aproape 200 de la PSD si UDMR, trimise la comisie". Liberalul Titus Gheorghioff a sustinut ca: "Astazi, pentru a nu intra in discutiile de neconstitutionalitate si avand in vedere si termenul care s-a dat in Alianta pentru a se finaliza raportul pana in 15 septembrie, s-a dispus, vizavi de toate punctele de vedere, atat ale UDMR-ului, PSD-ului, ca toate amendamentele depuse se vor finaliza de Comisia pentru Regulament pana vineri".

Propunere... indecenta

O simpla parcurgere a amendamentelor PSD ofera surpriza-surprizelor... De exemplu, pesedistii Viorel Hrebenciuc, Miron Mitrea si Valeriu Zgonea au depus 150 de amendamente care se refera la "acuratetea lingvistica" ori "pastrarea coerentei sintactice". De exemplu: in loc de "comisia de validare isi alege un presedinte si 2 vicepresedinti", au propus "doi vicepresedinti si un secretar", pentru ca, a descoperit Hrebenciuc, "pana la cifra sase este obligatorie scrierea in litere, in conformitate cu normele gramaticale". In loc de "orice deputat are dreptul sa faca cunoscut in plenul Camerei Deputatilor", se va scrie: "orice deputat are dreptul sa aduca la cunostinta plenului Camerei", pentru "evitarea unor cacofonii".

Insa in burta cartuliei pline cu amendamente, printre gramezile de prostioare, este aruncata bomba: "Presedintele Camerei Deputatilor si orice alt membru al Biroului Permanent poate fi revocat din functia pe care o detine inainte de expirarea mandatului, la cererea motivata a grupului care l-a propus sau a minimum jumatate din parlamentari. Propunerea de motivare, insotita de explicatii si semnaturile initiatorilor, se face in scris. Revocarea se face cu votul majoritatii deputatilor. Votul este secret si se exprima prin bile pentru fiecare caz in parte". Ce-i drept, Nastase primeste portite de scapare: de exemplu, "cererea de revocare din functie pentru incalcarea Regulamentului trebuie insotita de o decizie in acest sens a instantei, iar cea privind incalcarea Constitutiei, de o decizie a Curtii Constitutionale".

Practic, un grup de pesedisti propune ca presedintele Camerei sa fie schimbat si altfel decat la propunerea grupului care l-a propus, varianta sustinuta cu tarie pana acum de partid. Pana acum, reprezentantii PSD au sustinut ca doar partidul lor poate propune schimbarea presedintelui, si nu majoritatea parlamentara, si aceasta era una din sansele de blocare a schimbarii. Mai mult, Hrebenciuc si Mitrea propun: "Presedintele Camerei Deputatilor caruia i s-a cerut revocarea nu poate conduce sedinta Camerei in care se discuta revocarea sa".

Ce va face Curtea Constitutionala?

Titus Gheorghioff a explicat ca Alianta are in vedere o procedura rapida. "Raportul va fi introdus pe ordinea de zi a plenului in 12 sau 13 septembrie, iar in doua zile poate fi finalizat cu un vot in Camera Deputatilor. Daca Regulamentul nou va trece prin vot, asa cum este stipulat in articolul 25, modificat in sensul ca in ziua in care se da vot pe Regulament se poate face propunerea si revocarea si validarea noului presedinte, inseamna practic ca pana in 15, deci saptamana viitoare, se poate implini termenul si hotararea luata, precum si modificarea in conducerea Camerei".

Reprezentantul PNL sustine ca un asemenea procedeu este posibil pentru ca: "Regulamentul nu are caracter nici de lege constitutionala, nici de lege organica. Poate fi atacat intr-un incident de neconstitutionalitate, dar nu impiedica votul prin care se da hotararea. In dreptul romanesc nu exista revocare la revocare. Nu retroactiveaza nici o decizie sau lege in Romania". Hotararea respectiva va curge pentru viitor. Totusi, opinia nu pare a fi impartasita de colegii de coalitie. Reprezentantul UDMR, Kelemen Hunor, afirma ca dupa votarea Regulamentului trebuie asteptata contestatia la Curtea Constitutionala.

Bogdan Olteanu intra in carti pentru sefia Camerei

Intre timp, liberalii, care mizeaza pe faptul ca Nastase va fi schimbat, au propuneri noi. Secretarul general al PNL, Dan Motreanu, a declarat, ieri, ca il va propune pentru postul de presedinte al Camerei pe Bogdan Olteanu. Acesta este unul dintre apropiatii lui Calin Popescu Tariceanu si, desi numele sau a fost vehiculat in ultimul moment, pare sa aiba sanse de a fi ales in fata celor trei deja intrati in competitie pana acum: Dan Radu Rusanu, Mona Musca si Titus Gheorghioff.


Despre autor:

Romania Libera

Sursa: Romania Libera


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.