Presedintia sustine ca, vineri seara, la Neptun, "o persoana cu manifestari agresive a adresat injurii presedintelui Romaniei, fara a exista insa un contact fizic intre aceasta si seful statului", punct de vedere sustinut si de SPP, dupa ce presa a relatat ca Traian Basescu ar fi lovit un barbat.

Conform site-ului Cotidianul, citat de MEDIAFAX, seful statului ar fi avut vineri spre sambata noaptea un incident, la Neptun, cu avocatul Dan Chitic, care sustine ca presedintele Basescu l-ar fi lovit cu palma.

  • Incidentul de la mare

La vederea presedintelui, Dan Chitic sustine ca a strigat:
- Rusine!
- De ce strigi rusine, ma, dobitocule, i-ar fi replicat presedintele Romaniei.
- Pentru ce ati facut cu tara asta, sustine Dan Chitic ca i-ar fi raspuns. In acel moment, presedintele Traian Basescu a lasat usa masinii sale deschise si a venit la Dan Chitic, pe care l-ar fi lovit cu palma.
Doi bodyguarzi au sarit sa-l imobilizeze pe Dan Chitic in timp ce Traian Basescu a urcat in masina si a plecat insotit de SPP-isti intr-un BMW argintiu. In acest timp Dan Chitic striga:
- E beat si se urca la volan!

"Am fost imobilizat, cu mana-n gat, de cei doi SPP-isti", a mai spus avocatul, precizand ca, dupa plecarea sefului statului, a avut o discutie cu acestia, intrebandu-i de ce-l mai apara din moment ce le-au fost reduse cu un sfert salariile, acestia replicandu-i ca "e pacat" sa existe asemenea incidente si ca "e vacanta".

Avocatul mai sustine ca presedintele "vorbea impleticit, gajait si mirosea a bautura". Chitic afirma ca mai multe persoane au vazut incidentul, insa toate se tem sa recunoasca intamplarea. "Unul dintre cei care au vazut foarte bine cele intamplate a fost patronul restaurantului «Ciresica». A ramas apoi langa mine, impreuna cu SPP-istii, si chiar m-a intrebat de unde sunt, din Constanta sau de unde sunt", a mai spus acesta, relateaza MEDIAFAX.

Avocatul a mai spus ca o alta persoana care a fost martora la incident i-a transmis sa nu se bazeze pe eventuala depozitie a sa.
"Un alt martor, cu care am vorbit la cateva minute de la incident, mi-a spus: «Sa nu te bazezi pe mine, eu sunt mic si vreau liniste»", a mai spus avocatul Chitic.

Acesta sustine ca singurul martor dispus sa confirme intreaga scena este sotia sa. O alta dovada a faptului ca incidentul a existat o constituie faptul ca, dupa plecarea sefului statului, cei de la SPP "au ramas in Vila Scriitorilor, au intrat prin restaurant, au aprins luminile" si "s-au interesat" de identitatea celor cazati acolo.

Citeste si:
DOC și Ada Dumitru s-au luat la bătaie. Cum i-a pedepsit...
DOC și Ada Dumitru s-au luat...

Avocatul nu a luat vreo decizie nici in privinta depunerii unei eventuale plangeri pe numele sefului statului. "Sunt inca in termen, nu va pot spune daca voi depune sau nu vreo plangere", a mai spus Chitic.

El a tinut sa sublinieze ca nu are nimic de castigat din acest incident, "ba din contra, de pierdut". El sustine ca relatarea despre incident a ajuns in presa dupa ce, la intoarcere, a povestit cele intamplate celor cu care se afla la masa din Vila Scriitorilor, unii dintre ei jurnalisti.

  • Replica Administratiei Prezidentiale

In replica, Administratia Prezidentiala precizeaza, intr-un comunicat, ca "regreta lejeritatea cu care site-ul cotidianul.ro lanseaza minciuni si dezinformari despre presedintele Romaniei, Traian Basescu".

"Pentru corecta informare a opiniei publice, Administratia Prezidentiala precizeaza ca nu a existat niciun incident de tipul celui descris in articolul respectiv. Dimpotriva, realitatea este cu totul alta. In cursul serii de vineri, 20 august a.c., in statiunea Neptun, o persoana cu manifestari agresive a adresat injurii presedintelui Romaniei, fara a exista insa un contact fizic intre aceasta si seful statului", se mai arata in comunicat.

Citeste si:
Orban: Trădarea conducerii PNL și a lui Iohannis a lăsat alegătorii...
Orban: Trădarea conducerii...

Administratia Prezidentiala isi exprima regretul ca "site-ul respectiv continua politica editoriala neprofesionista si rauvoitoare, de lansare de neadevaruri despre presedintele Romaniei".

La randul sau, SPP a facut precizari in legatura cu incidentul de vineri seara, sustinand ca ofiterii Serviciului de Protectie si Paza nu au cunostinta de existenta vreunui incident similar celui relatat de site-ul Cotidianul.

"Precizam ca, in seara zilei de 20 august a.c., ofiterii SPP nu au permis accesul in imediata apropiere a presedintelui Romaniei unei persoane agitate care a adresat injurii demnitarului", se mai arata intr-un comunicat al SPP.

Basescu pleaca in concediu


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.