Reducerea salariilor in valuta ale angajatilor de la misiunile diplomatice ale Romaniei in strainatate va contribui pana la sfarsitul acestui an la economii de 35%, si nu de 25% din volumul masei salariale a MAE calculate in RON, a declarat luni ministrul de externe Teodor Baconschi.

El a precizat ca prin reducerile de costuri deja decise in urma cu cateva luni se realizeaza economii de aproape 1,6 milioane de euro la bugetul alocat pentru anul 2010.

Intr-o conferinta de bilant la sase luni de mandat, Baconschi a afirmat ca in Ministerul de Externe au fost facute diverse simulari vizand reducerea personalul diplomatic, tehnico-administrativ, precum si reducerea masei salariale, fara ca prin aceste masuri sa fie afectata "functionalitatea sistemului".

"Specificul MAE ne-a pus in situatia de a deveni cumva - in mod obiectiv, nu este o virtute a cuiva - si campioni in reducerea masei salariale, pentru ca, dat fiind impactul reducerii de costuri si salarii in exterior, am constatat ca suntem in situatia de a diminua masa salariala a MAE cu 35 %, nu cu 25%. Vom face acest lucru in convingerea pe care o impartasesc si cei mai multi dintre romani, ca este vorba de masuri obiectiv necesare si temporare", a precizat Baconschi.

"Ne inscriem, in reducerile de personal si reducerea masei salariale, chiar mai bine decat alte structuri, pentru ca reducerea de salarii in valuta in exterior la misuni diplomatice va duce la economii in RON de 35% pana la sfarsitul acestui an", a explicat ministrul Baconschi.
El a adaugat ca in prezent se lucreaza la o organigrama care va fi prezentata in sedinta de guvern, iar ulterior va fi adoptata o hotarare de guvern privind reorganziare MAE, urmand ca cifrele finale pe Centrala si misiuni sa fie anuntate in aproximativ o saptamana.

MAE a operat deja o serie de reduceri de personal si de cheltuieli materiale. "Am solicitat inca de acum cateva luni tuturor misiunilor diplomatice si serviciilor consulare stabilirea unor masuri pentru reducere cu 20% a cheltuielilor cu bunuri si servicii in structura bugetara pe 2010", a mentionat seful diplomatiei romane. El a adaugat ca in urma acestor masuri, reducerea cheltuielilor se ridica la 1.273.459 de dolari americani (echivalentul a circa 1.012.000 de euro) si respectiv 564.772 de euro.

Citeste si:
Reduceri de până la 50% la cele mai iubite dispozitive beauty, de...
Reduceri de până la 50% la...

MJ isi reduce secretarii de stat

Ministrul Justitiei, Catalin Predoiu, a declarat, luni, in cadrul unei conferinte de presa, ca institutia pe care o conduce va fi reorganizata, prin reducerea personalului, astfel ca la minister vor ramane doi secretari de stat in loc de trei.

Citeste si:
Alți 86 de cetățeni români eliberați duminică din Fâșia Gaza au...
Alți 86 de cetățeni români...

In Ministerul Justitiei va ramane un subsecretar de stat, ca si in prezent. In acest moment, Radu Ragea este subsecretat in Minister, iar cei trei secretari de stat in MJ sunt Rodica Constantinovici, Alina Bica si Lidia Barac.

Decizia de reorganizare a fost luata in urma hotararii Guvernului privind reducerile de personal din cadrul institutiilor publice, a explicat ministrul Predoiu.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.