BPN al PDL l-a exclus luni pe deputatul Daniel Oajdea din partid, dupa ce acesta a anuntat ca va vota motiunea de cenzura a PSD.

Deputatul PDL de Iasi Daniel Oajdea a fost exclus astazi din partid, in cadrul sedintei BPN. Decizia apare in contextul in care acesta a anuntat ca va vota motiunea de cenzura a PSD la adresa Guvernului Boc, adica la adresa sefului sau de partid. Oajdea a organizat in weekend o intalnire cu alegatorii in urma careia a luat aceasta hotarare, transmite NewsIn.

Potrivit unor surse din partid, decizia de a recomanda excluderea deputatului a fost luata cu 22 de voturi pentru, cinci impotriva.

Vicepresedintele PDL Gheorghe Flutur a afirmat, referitor la propunerea de excludere a deputatului Daniel Oajdea, ca liderii partidului nu pot fi de acord ca unii democrat-liberali sa-si faca imagine incalcand Statutul PDL.

"Intelegem situatia in care sunt parlamentarii nostri si necesitatea de a explica uneori masuri nepopulare pe care nici noi nu le-am fi dorit, masuri care se refera la reduceri de venituri dar, pe de alta parte, am cerut respectarea deciziilor forurilor de conducere ale PDL. Nu putem fi de acord cu cei care doresc sa-si faca imagine personala in aceasta perioada. Important este interesul de a lua masurile care se impun, dar PDL este constient ca pe termen mediu si lung acestea trebuie sa fie masurile", a declarat Flutur la finele sedintei Biroului Permanent National al PDL in care s-a decis, cu 22 de voturi pentru si 5 impotriva, sa fie propusa Consiliului National de Coordonare excluderea din partid a deputatului de Iasi Daniel Oajdea.

Nici Opozitia nu il vrea

Intrebat daca Daniel Oajdea ar putea fi primit in PSD, Nichita a spus ca „nici nu poate fi vorba". "Nici nu poate fi vorba, cel putin in Iasi, pentru ca il cunosc foarte bine pe Daniel Oajdea si eu in PSD la Iasi am nevoie de oameni consecventi, de caracter, care isi tin cuvantul si respecta electoratul”, a spus Nichita.

Nichita a criticat si actiunile lui Oajdea din circumscriptia sa, unde a dorit sa isi consulte electoratul privind votul de la motiune, considerand ca democrat-liberalul "isi face imagine". „Eu cred ca nu era nevoie sa consulte electoratul. Daca esti politician de-adevaratelea si vrei sa fii reprezentantul oamenilor, atunci simti de la bun inceput ca nimeni nu doreste sa i se taie pensia si sa i se ia din salariu. Domnul Oajdea isi face imagine. Face aceeasi politica pe care o face PDL la nivel national: intr-un fel discuta cu oamenii in teritoriu si in alt fel voteaza la Parlament”, a spus Nichita.

Sper de data aceasta sa fie consecvent - ca pana acum a fost inconsecvent - si sa voteze asa cum au hotarat cetatenii, ieri, in cartierul Alexandru cel Bun”, a conchis Nichita.

Intrebat daca Daniel Oajdea ar putea fi primit in PNL, Antonescu a spus ca "nu se pune nicicum aceasta problema". "Nici domnul Oajdea nu a manifestat vreo intentie in acest sens, nici noi. Domnul Oajdea e un om care si-a descris situatia, pozitia si optiunile in aceste zile si daca PD l-a dat afara, este o chestiune care ne mai spune ceva nu despre domnul Oajdea - despre domnul Oajdea ne poate spune ca e un om serios, care a facut ceea ce a spus ca va face - ne poate spune ceva despre PD", a comentat el.

Citeste si:
Demiteri după tragedia din Gorj. Cine rămâne fără funcție după...
Demiteri după tragedia din...

Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.