Alianta Europensionarilor din Galati, care va picheta marti sediile Ministerului Muncii si Parlamentului, vrea sa blocheze accesul presedintelui Traian Basescu in Palatul Parlamentului.

Delegatia Aliantei Europensionarilor va pleca din Galati catre Bucuresti marti dimineata, la ora 5.30, cu doua microbuze. Organizatia va picheta sediul Ministerului Muncii si Palatul Parlamentului, intre orele 10.00 si 16.00. "La Parlament, ne-am propus sa blocam accesul presedintelui Traian Basescu, dac-o veni", a declarat, luni, presedintele Aliantei Europensionarilor din Galati, Toader Cristea.

Potrivit NewsIn, Cristea mizeaza si pe sprijinul altor organizatii din tara care lupta pentru drepturile pensionarilor.

La Galati, Alianta Europensionarilor si alte organizatii de profil au iesit in strada in fiecare luna, de la inceputul acestui an, cerand cresterea pensiilor. Pe 12 mai, dupa ce presedintele Traian Basescu a anuntat posibilitatea reducerii pensiilor cu 15% in scopul diminuarii cheltuielilor bugetare, pensionarii din Galati au devenit violenti, in timpul unui pichet. Aproape 700 de batrani au spart primul cordon de securitate, au blocat pentru mai bine de un sfert de ora strada Domneasca, una dintre cele mai circulate din Galati, si au fortat intrarea in sediul Prefecturii, fiind opriti de jandarmii din al doilea cordon de securitate. Ei au scandat atunci lozinci antiprezidentiale si antiguvernamentale si au cerut demisia presedintelui Traian Basescu si a Guvernului Boc. [ Pensionarii se revolta! ]

Ultimul protest, desfasurat la Galati, a avut loc saptamana trecuta, pe 20 mai, dar a fost pasnic. Dupa pichetul de marti, din Capitala, pensionarii vor iesi din nou in strada, pe 31 mai, la Galati. Batranii ameninta si ca vor intra in greva foamei. Presedintele Traian Basescu are prevazuta, marti, o intalnire la Palatul Parlamentului cu grupurile parlamentare ale partidelor aflate la guvernare.

Cititi si: "Pe pensionari sa-i ajute copiii lor!"

Mesajul protestatarilor: "Ne ciuruiti 25%, va decapitam 100%"


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.