Guvernul a avizat luni proiectul de Lege elaborat de Ministerul Justitiei prin care sunt puse in acord prevederile Legii 144/2007 privind activitatea ANI cu cele ale Constitutiei, a anuntat premierul Emil Boc. Presedintele Traian Basescu este convins ca CCR a exagerat in cazul ANI, intrucat averea demnitarilor nu este o chestiune de confidentialitate.

Ce implica proiectul de Lege elaborat de Ministerul Justitiei?

Conform noii legi, vor exista doua tipuri de declaratii: unele publice si altele confidentiale, care vor fi depuse la ANI.

Premierul Emil Boc a anuntat ca demnitarii ar urma sa depuna doua noi declaratii de avere, numite in continuare "declaratii de patrimoniu". Primele vor fi publice, iar celelalte confidentiale. Diferenta dintre cele doua declaratii consta in faptul ca in cele publice nu vor fi trecute adresele caselor si bancilor la care demnitarii au conturi. "Guvernul apreciaza ca, daca ai optat pentru o functie publica, este necesar sa faci dovada unei transparente in ceea ce priveste averea", a spus premierul Emil Boc, la finalul sedintei de Guvern.

"Prin acest proiect de lege, Guvernul urmareste si realizeaza urmatoarele obiective. In primul rand, continuarea activitatii ANI. In al doilea rand, declararea, in continuare, de catre demnitari, in Romania, a averii, in formula propusa de lege. In al treilea rand, pentru a servi interesul public si interesul Romaniei, interes ce tine de existenta, in Romania, a unei autoritati care sa verifice averile demnitarilor", a spus Boc, citat de NewsIn.

In plus, potrivit sefului Executivului, raportul intocmit de inspectorii de integritate va putea fi transmis ANAF in cazul in care se constata bunuri care nu au fost impozitate si Parchetului daca sunt constatate nereguli.

Presedintele critica decizia CCR

Parerea personala a lui Traian Basescu este ca in cazul Legii ANI, Curtea Constitutionala a exagerat, toti cei vizati de lege, mai putin judecatorii, stiind de cand au fost alesi ca trebuie sa dea o declaratie de avere cu datele precise ale bunurilor pe care le detin.

"Un comentariu personal, care nu mai poate influenta in niciun fel deciziile Curtii, dar cred ca am dreptul la un punct de vedere personal: cred ca in decizia sa Curtea Constitutionala a exagerat, dintr-un motiv simplu: nu este o chestiune de confidentialitate sau de secret al datelor personale si informatiilor personale averea demnitarilor", a subliniat Basescu dupa consultarile avute cu formatiunile politice pe marginea adoptarii unei noi legi care sa faca Agentia Nationala de Integritate functionala.

Citeste si:
Dan Negru, despre Revelionul 2023: „Mulțumesc pentru toți anii ăștia”
Dan Negru, despre Revelionul...

Basescu a aratat ca, in momentul de fata, in Romania nu exista niciun demnitar care sa fi fost ales inainte de aparitia legii de functionare a Agentiei Nationale de Integritate, astfel ca toti cei vizati de aceasta lege au stiut, inca de cand au candidat, ca trebuie sa depuna declaratii de avere.

"Deci toti au fost alesi dupa 2007, fie ca vorbim de alegerile locale din 2008, de alegerile legislative din 2008, de alegerile prezidentiale din 2009 sau chiar de alegerile pentru PE. Deci toti cei care sunt vizati de legea ANI, mai putin judecatorii, dar se pare ca aici avem o problema, au stiut ca trebuie sa dea o declaratie de avere cu datele precise ale bunurilor pe care le detin. Deci daca nu voiau sa-si faca publica averea puteau sa nu candideze la functii de consilieri, de primari, de parlamentari, de ministri sau de presedinti ai Romaniei", a spus Traian Basescu.

Citeste si:
Guvernul își dă restanțele de toamnă. Legea pensiilor speciale,...
Guvernul își dă restanțele de...

Basescu este optimist

De asemenea, Basescu a afirmat ca a obtinut acordul tuturor partidelor prezente la consultari asupra adoptarii in regim de urgenta a noii legi de functionare si organizare a Agentiei Nationale de Integritate, fapt care-l face optimist.

"O concluzie dupa discutiile cu partidele, atat cele din opozitie, cat si cele din arcul guvernamental: toate sunt de acord ca trebuie sa actionam rapid, in termen de maxim 10 zile, pentru a avea o lege a Agentiei Nationale de Integritate functionala si care sa atinga scopurile pentru care a fost creata tinandu-se cont si de observatiile Curtii Constitutionale, in masura in care creeaza reglementari de care trebuie sa se tina cont", a declarat Basescu dupa ce a consultat partidele la Cotroceni.

Seful statului a spus ca discutiile cu opozitia erau necesare atata vreme cat Parlamentul, in ansamblul sau, are responsabilitati constitutionale in ceea ce priveste punerea in aplicare a angajamentelor pe care Romania si le ia ca urmare a intergarii in Uniunea Europeana. "In ceea ce ma priveste, sunt optimist dupa discutiile cu patidele si faptul ca nu m-am limitat strict la a discuta cu partidele din arcul guvernamental este explicat de faptul ca si Constitutia responsabilizeaza Parlamentul si nu numai arcul guvernamental", a explicat presedintele, multumind partidelor care au onorat invitatia sa la consultari.

Citeste si:
Guvernul vrea să taie voucherele de vacanță. Ce categorie de...
Guvernul vrea să taie...

Pe de alta parte, Basescu a apreciat ca imposibilitatea functionarii eficiente a ANI ar putea pune in pericol intrarea Romaniei in spatiul Schengen. "As face precizarea ca una din ingrijorarile pe care le am este legata si de faptul ca am putea reactiva, prin punerea sub semnul intrebarii a functionarii ANI, ceea ce unele tari au sustinut mai demult: cuplarea responsabilitatilor noastre de lupta impotriva coruptiei de intrarea Romaniei in spatiul Schengen. Sa nu lasam loc la revenirea ideii de conectare a problemelor justitiei cu intrarea Romaniei in spatiul Schengen", a conchis Basescu.

PNL nu a raspuns la „apel”

PNL nu a mers la consultarile de la Cotroceni de luni, potrivit presedintelui formatiunii Crin Antonescu, care a adaugat ca liberalii nu dau curs nici altor invitatii ale presedintelui Basescu decat atunci cand subiectele discutiilor sunt probleme "majore", precum crizele guvernamentale.

Citeste si:
Ce plan are Guvernul pentru a reduce deficitul. Măsurile propuse de...
Ce plan are Guvernul pentru a...

"PNL este decis sa nu mai fie element de decor in actiunile pur mediatice si partizane ale presedintelui Traian Basescu. Am luat decizia de a nu mai participa la niciun fel de consultari convocate de Traian Basescu pana cand actiunea politica, atitudinea politica a domniei sale nu vor semana cu ceea ce inseamna un presedinte moderator, care nu e partizan. Nu vom participa decat la consultari impuse de situatiile limita prevazute in Constitutie cum ar fi o problema majora de politica externa sau de siguranta nationala, o criza de Guvern, dizolvarea Parlamentului sau alte situatii care nu se pot rezolva decat prin actiunea directa a presedintelui Romaniei", a afirmat Antonescu.

Lovitura sub centura: Declaratiile de avere, secretizate


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.