Senatul Romaniei a dat aviz pozitiv cererii DNA de punere sub arest a senatorului Catalin Voicu, fost membru al PSD, acuzat de trafic de influenta.

Senatul a dat incuviintarea arestarii preventive a Senatorului Catalin Voicu, cu 70 de voturi pentru si 40 impotriva si 2 voturi anulate. Astfel, cererea Senatorului de a fi judecat in liberatate nu a fost indeplinita.

Votul se va concretiza printr-o hotarare semnata de Mircea Geoana si urmeaza a fi publicata in Monitorul Oficial.

Senatorului ii va fi ridicata imunitatea parlamentara, iar acesta urmeaza sa fie inchis, la cererea DNA.

Chestor Senatului, Constantin Dumitru (PDL) a anuntat ca, din totalul de 137 de senatori, au fost exprimate 112 voturi, dintre care 70 "pentru", 40 "impotriva", in timp ce doua voturi au fost anulate.

"Ca urmare a faptului ca in urma votului exprimat a fost intrunit votul majoritatii senatorilor, in conformitate cu dispozitiile articolului 72, alineat 2 din Constitutie, ale articolului 94 din Legea privind statutul senatorilor si deputatilor, precum si ale articolului 173 din Regulamentul Senatului, Senatul incuviinteaza solicitarea transmisa Ministerului Justitiei privind cererea Parchetului General de pe langa ICCJ, DNA, de arestare preventiva a inculpatului Catalin Voicu, in dosarul 310/P/2009, senator in Parlamentul Romaniei", a prezentat Dumitru.

Conform procedurii, avizul dat de Senat va fi trimis ministrului Justitiei, apoi va ajunge la procurorul general, care il va trimite, mai departe, la Directia Nationala Anticoruptie. Procurorii DNA vor decide, dupa ce primesc avizul, ce solutie dau in acest caz. Directia Nationala Anticoruptie poate sa emita ordonanta de retinere pentru 24 de ore, urmand ca apoi sa ceara instantei arestarea preventiva. O alta varianta este ca DNA sa ceara direct Inaltei Curti de Casatie si Justitie arestarea preventiva a senatorului Catalin Voicu. Ultima solutie, cel mai putin probabila, este ca DNA sa nu mai solicite deloc arestarea preventiva a lui Voicu.

Catalin Voicu, din nou la spital

“Vandut de propriul partid”

Doar doua voturi au lipsit ca solicitarea DNA de arestare a lui Catalin Voicu sa fie respinsa de senatori, voturile exprimate impotriva liniei partidului- ca dosarul acestuia sa mearga in justitie- nemultumindu-i pe unii dintre social-democrati.

Mai multi senatori PSD s-au strans la finalul sedintei de la Senat, chiar in sala de plen, discutand aprins. Printre cei care au participat la consultarea ad-hoc s-au aflat Mircea Geoana, Ion Toma sau Lia Olguta Vasilescu.

Surse participante au declarat pentru NewsIn ca unii dintre pesedisti si-au exprimat nemultumirea fata de votul unor colegi pentru respingerea solicitarii DNA. "Au lipsit doar doua voturi ca arestarea sa nu se poata produce. Daca in loc de 70 pentru ar fi fost doar 68 pentru, solicitarea DNA ar fi picat", a declarat unul dintre senatorii PSD. Astfel, in discutiile avute de social-democrati s-a invocat faptul ca daca cererea de incuviintare a arestarii nu intrunea majoritatea de 69 aceasta ar fi trebuit considerata respinsa. Acest lucru, deoarece pentru aprobarea arestarii unui senator este nevoie de votul majoritatii senatorilor, si nu de votul majoritatii senatorilor prezenti, cum este nevoie in cazul senatorilor care sunt sau au fost ministri.

De cealalta parte insa, senatorii care i-au tinut partea lui Voicu vorbesc despre faptul ca acesta a fost "vandut" de partid. "Voicu a fost vandut de ai nostri, asta a fost...Daca ne organizam si aveam un vot in bloc, nu trecea", a declarat un senator pentru NewsIn.

Vot pur politic?

Presedintele PNL Crin Antonescu a afirmat miercuri ca votul in privinta senatorului Catalin Voicu a fost unul "curat politic", iar liberalii s-au exprimat in favoarea cererii de arestare pentru ca nu au dorit sa obstructioneze justitia.

Intrebat daca nu cumva votul din Senat a fost afectat de "un viciu de procedura in absenta celui implicat", Antonescu a replicat ca nu crede "ca se mai impiedica cineva in proceduri". "E un vot curat politic si asa cum am anuntat de la inceput, am votat favorabil la cererea DNA-ului, pe de o parte pentru ca acest vot inseamna ca aceasta chestiune trebuie sa se transeze in instanta, inclusiv arestarea sau nu. Pentru ca actuala asezare constitutionala ne pune in situatia de fi un filtru, nu am dorit sa obstructionam cu nimic acest demers", a spus liberalul.

''Desi nu e o institutie asupra careia sa am vreo parere grozava, eu salut eforturile DNA-ului de a face lumina in lucruri tenebroase si murdare. Ii felicit pe cei care au reusit sa duca ancheta pana aici si sper ca o vor duce pana la capat. Sigur ca nu putem exprima prin vreun vot rezervele noastre legate nu atat de proceduri, cat de faptul ca DNA, sau cu concursul, cu complicitatea DNA-ului, se face din nou politica partizana sau exista riscuri ca eforturile DNA sa fie folosite in acest sens'', a continuat presedintele PNL.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.