Instanta suprema a amanat pentru 2 februarie procesul Matusa Tamara, in care Adrian Nastase a fost trimis din nou in judecata pentru dare de mita, din cauza ca Ioan Melinescu nu a fost corect citat, iar avocatul lui Ristea Priboi nu s-a putut prezenta.

De asemenea, la termenul de ieri Adrian Nastase nu a fost prezent la ICCJ.

Inalta Curte de Casatie si Justitie amanase, in 27 noiembrie, dosarul in care Adrian Nastase a fost trimis din nou in judecata in dosarul "Matusa Tamara", pentru dare de mita, deoarece presedintele Consiliul National al PSD a cerut judecatorilor un termen sa-si angajeze avocat, informeaza NewsIn. Adrian Nastase nu s-a prezentat nici la acel termen la instanta suprema.

Adrian Nastase a fost trimis din nou in judecata, pe 21 octombrie, in dosarul "Matusa Tamara", pentru dare de mita, alaturi de fostul sau consilier, Ristea Priboi si fostul presedinte al ONPCSB, Ioan Melinescu. [Matusa Tamara, din nou in prim-plan]

Potrivit DNA, Ioan Melinescu, presedinte al Oficiului National pentru Prevenirea si Combaterea Spalarii Banilor (ONPCSB) intre anii 2001-2004, este acuzat de sustragere sau distrugere de inscrisuri, luare de mita si divulgare de informatii. Ristea Priboi, consilier al fostului prim-ministru Nastase Adrian, fost deputat in perioada 2000-2004, a fost trimis in judecata pentru infractiunile de complicitate la luare de mita si complicitate la dare de mita.

In rechizitoriul intocmit, procurorii au retinut ca, in cursul lunii noiembrie 2000, Ioan Melinescu, in calitate de membru al Plenului Oficiului National pentru Prevenirea si Combaterea Spalarii Banilor, i-a contactat, cu sprijinul persoanei denuntatoare, pe Priboi si Nastase, carora le-a comunicat ca, in cadrul institutiei in care isi desfasura activitatea, se afla in lucru, cu propunere de informare a Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, o lucrare avand ca obiect depunerea in numerar a unei sume de 400.000 USD, intr-un cont bancar avand-o ca titular pe Daniela Nastase.

Cu aceasta ocazie, Melinescu i-a promis lui Nastase Adrian, spun procurorii, ca va bloca lucrarea pana dupa alegerile din decembrie 2000, sugerand ca acest dosar trebuie sa dispara. Nastase s-a declarat de acord cu propunerea respectiva, aratand ca urmareste aceasta finalitate, sustine DNA.

Ca urmare a acestei intelegeri, dupa numirea sa, la data de 28 decembrie 2000, in functia de prim-ministru al Guvernului Romaniei, Nastase a determinat, in prima sedinta de guvern, emiterea H.G. nr.1399/30.12.2000, pe care a si semnat-o in calitate de prim-ministru. Prin respectiva hotarare a fost numit in functia de presedinte al Oficiului National pentru Prevenirea si Combaterea Spalarii Banilor Melinescu, fiind revocat fostul presedinte Adrian Cucu, precum si unul dintre membrii Plenului (care se ocupa de coordonarea verificarilor legate de provenienta si circumstantele depunerii sumei de 400.000 USD in contul Danielei Nastase), potrivit procurorilor.

Ca urmare a numirii in aceasta functie, abuzand de prerogativele ce-i erau conferite, precum si de lipsa unor reglementari stricte cu privire la circuitul lucrarilor in cadrul Oficiului, Melinescu a sustras lucrarea nr. S3439/1999 (care o viza pe Daniela Nastase), si a inmanat-o, in prezenta denuntatorului, lui Ristea Priboi, consilier al primului ministru, cu scopul de a-i fi remisa acestuia din urma.

La data de 18 ianuarie 2006, Oficiul National de Prevenire si Combatere a Spalarii Banilor a sesizat organele de urmarire penala cu privire la disparitia lucrarii nr.S3439/1999.

DNA precizeaza ca Melinescu si Nastase au fost initial trimisi in judecata la data de 31 mai 2007, in sarcina acestora retinandu-se aceleasi infractiuni. La data de 14 aprilie 2008, prin decizie definitiva, Inalta Curte de Casatie si Justitie a dispus restituirea la Directia Nationala Anticoruptie a cauzei pentru refacerea urmaririi penale, intrucat s-a apreciat ca Nastase beneficiaza de imunitatea conferita de calitatea de fost prim ministru. Restituirea s-a facut in baza unei decizii a Curtii Constitutionale, ulterioara trimiterii in judecata, care a admis o exceptie de neconstitutionalitate invocata de Nastase intr-un dosar separat.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.