Desi intalnirea a marcat un esec in discutiile privind bugetul Uniunii, iar atmosfera politica in cadrul Uniunii este una tensionata, oficialii romani s-au intors optimisti de la summit-ul de vara de la Bruxelles. Nici instituirea unei "perioade de reflectie" pentru Constitutia europeana si nici certurile pe bugetul european pentru perioada 2007-2013 nu par sa-i ingrijoreze pe guvernanti, care spun ca integrarea Romaniei nu depinde decat de asumarea angajamentelor.

Premierul Calin Popescu Tariceanu a declarat vineri noaptea, la finalul summit-ului, ca si-ar fi dorit ca momentul sa fie unul festiv, dar ca a apreciat extrem de mult si discutiile animate pe marginea celor doua proiecte majore ale Uniunii. Faptul ca nu s-a putut ajunge la un acord in perspectiva financiara este determinat in unele tari de rezultatele referendumului asupra Tratatului constitutional.

Cu toate ca Franta si-a flexibilizat pozitia si s-a aratat dispusa la un compromis, exista alte tari care se pregatesc de referendum, iar aspectele financiare au un efect defavorabil asupra propriului electorat, spune Tariceanu. De aceea, a explicat primul-ministru, pozitiile extrem de rigide reflectau, de fapt, atmosfera politica din tara respectiva.

"Nu este prima data cand exista un impas dar, vazand modul cum se manifesta liderii unor tari puternice din Uniune, am convingerea ca acest proiect va merge inainte", a spus primul-ministru. Ministrul Afacerilor externe, Mihai Razvan Ungureanu, a declarat, la randul sau, ca nu avem de-a face cu un esec, atata vreme cat mesajul principal al summit-ului este ca procesul de ratificare in parlamentele statelor membre a Tratatului de aderare a Romaniei si Bulgariei trebuie sa continue.
"O problema comuna a primit o solutie comuna. Procesul de ratificare a Constitutiei europene nu s-a suspendat, nu s-a redeschis negocierea, ci se rearanjeaza doar calendarul", a spus Ungureanu, in opinia caruia aceasta este "decizia cu cel mai mare tact politic care se putea lua".

Romania, avantajata de o rediscutare a bugetului UE

Romania ar fi avantajata de o rediscutare a modului in care se aloca bugetul Uniunii Europene, sustine premierul Calin Popescu Tariceanu. Rediscutarea alocarilor bugetare este sustinuta de Marea Britanie, care considera ca Europa trebuie sa investeasca mai mult in cercetare, dezvoltare si inovatie, pentru a face fata competitivitatii in plan economic, in fata SUA, Chinei, Japoniei sau Indiei.

Chiar daca cei 25 nu au ajuns la un consens in privinta bugetului Uniunii pentru perioada 2007-2013, premierul roman a spus ca subiectul ramane in dezbatere, iar momentul impasului poate fi depasit. "De multe ori, interesul national prevaleaza in fata interesului comun, dar Romania nu a pierdut nimic in acest moment, avem un pachet deosebit de consistent, care se ridica la o suma foarte importanta", a spus primul-ministru.

"Interesul nostru nu este numai de a cere cat mai multe fonduri, ci sa le si putem consuma si, in aceasta perspectiva, este de subliniat ca Romania nu a fost foarte eficienta in a absorbi fondurile comunitare pe care le-a avut la dispozitie pana acum in cadrul programelor PHARE sau SAPARD. Aceasta capacitate trebuie intarita", a adaugat seful Executivului. Tariceanu a mai declarat si ca in urma convorbirilor avute cu liderii europeni s-a desprins concluzia ca Romania este perceputa in mod pozitiv, ca o tara ce face progrese importante si rapide pe calea aderarii la UE.

Bulgarii sunt rezervati

Partenera noastra de tandem in drumul spre Uniunea Europeana nu este insa la fel de optimista. "Este alarmant ca nu am reusit sa ajungem la o intelegere, dar trebuie sa spun ca Bulgaria si Romania sunt intr-o pozitie buna", a declarat, sambata, premierul bulgar Simeon de Saxa-Coburg, citat de agentia bulgara BTA. Totodata, seful Executivului bulgar s-a declarat bucuros ca cele doua tari au apucat sa semneze Tratatul de aderare inainte ca Europa sa fie agitata de respingerea Tratatului constitutional de catre Franta si Olanda.

"Este extraordinar ca am semnat Tratatul de aderare pe 15 aprilie", a spus Simeon de Saxa-Coburg. "Esecul de vineri nu este unul fatal. Bugetul in curs al UE a fost adoptat doar cu cateva luni inainte de a intra in vigoare", a spus si Meglena Cuneva, ministrul bulgar pentru Afaceri europene. "Nu suntem exclusi din procesul de largire si suntem mentionati in primul paragraf al documentului final al Consiliului Europei", a mai punctat ea.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.