Traian Basescu a precizat ca totusi nu poate fi blamat tot Parlamentul, cat timp sunt cazuri de politicieni pentru care procurorii au cerut avizul pentru inceperea urmarii penale si Senatul a fost de acord. "Nu putem blama tot Parlamentul. Camera Deputatilor a fost mai restrictiva, dar Miron Mitrea, spre exemplu, a trecut peste votul Camerei Deputatilor si si-a dat demisia. Ce s-a intamplat, a probat amestecul politicului in justitie, ceea ce arunca in aer orice criteriu din punctul de vedere al soliditatii si independentei justitiei", a spus presedintele, potrivit NewsIn.
Basescu a spus ca in zona justitiei Romania si-a luat mai multe angajamente si ca este in situatia sa observe ca "nu ne-am respectat angajamentele". El s-a referit la continuarea procesului de reformare a justitiei si lupta anticoruptie, angajament nerespectat "prin implicarea excesiva a Parlamentului care a blocat justitia" si a declarat ca si Consiliul Superior al Magistraturii are un rol pentru ca s-a ajuns in aceasta situatie. "Pe de o parte, avem blocajul generat de Parlament, pe de alta parte, trebuie s-o spun, in ultimul an, CSM a fost departe de a mai urmari obiectivul de incetare a monitorizarii Romaniei pe justitie", a spus Basescu.
Presedintele a adaugat ca efectele acestor blocaje se vor vedea la raportul Comisiei Europene din ianuarie 2009 si a amintit ca pe 8 decembrie incepe reevaluarea pe justitie din partea expertilor europeni.
"Eu am incercat sa explic si in intalnirile cu presedintele CE, si in intalnirile cu alti comisari, chiar si cu presedintia franceza, ca, de fapt, discutam de o singura exceptie (Adrian Nastase, n.r.). In rest , toate solicitarile Parchetului au fost primite. Discutam depre faptul ca 14 parlamentari sau fosti parlamentari sunt deja cu dosarele in instanta. Discutam depre faptul ca 3 ministri au deja dosarele in instanta, deci nu mai este situatia de dinainte de 2004. Aceasta atitudine de blocare a justitiei este cea care a generat foarte multe discutii. S-a probat ca politicul este profund implicat in justitie. De asemenea, nerealizarile CSM sunt notabile", a mai precizat Basescu.
CSM respinge criticile presedintelui Basescu si sustine ca s-au facut progrese in justitie
Consiliul Superior al Magistraturii nu este de acord cu criticile sefului statului referitoare la nerealizarile institutiei si sustine ca, dimpotriva, s-au inregistrat progrese in justitia din Romania de la ultimul raport de tara al Comisiei Europene.
Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) considera neintemeiate criticile presedintelui Traian Basescu si sustine ca "s-au facut pasi importanti de la ultimul raport de tara pana in prezent", a declarat luni pentru NewsIn Cecilia Morariu, purtatorul de cuvant al Consiliului. Reprezentantii CSM mai arata ca exista o colaborare pozitiva cu reprezentantii societatii civile si cu reprezentantii asociatiilor magistratilor. "Consideram ca am reusit sa eliminam multe din aspectele negative retinute in ultimul raport de tara, am elaborat si pus in discutie o strategie a resurselor umane si speram ca urmatorul raport va retine in mod obiectiv progresele realizate in acest domeniu, raport fata de care noi suntem optimisti", a completat Morariu.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Startup-ul românesc care a construit cea mai performantă aplicație din Europa
Sursa: start-up.ro
-
Restructurări în retail: Benetton se pregătește să închidă 500 de magazine
Sursa: retail.ro
-
Bogdan Antonescu, climatolog: „riscurile extreme din viitor pentru București”
Sursa: green.start-up.ro
-
Campanie Salt Bank: banca dublează donațiile românilor
Sursa: futurebanking.ro
-
Beneficiile consumului de broccoli și rețete delicioase
Sursa: garbo.ro
-
Georgescu, după decizia CCR: Toate sunt scoase din context. Dacă ei spun e...
Sursa: wall-street.ro
-
Călin Georgescu cere continuarea procesului de votare în ciuda deciziei CCR
Sursa: kudika.ro