Mircea Geoana a declarat joi, la Craiova, ca nu este de acord cu implicarea Parlamentului intr-un dosar de urmarire penala si ca este favorabil scoaterii din Constitutie a articolului care prevede ca pentru inceperea urmaririi penale a fostilor ministrii este nevoie de avizul Parlamentului.
Votul de ieri (miercuri, n.r.) a fost extrem si excesiv de politizat si de personalizat. Pana la urma, nimeni nu a comentat decizia de ieri, din Senat (Comisia juridica a avizat favorabil, miercuri, solicitarea de trimitere in judecata a senatorilor Codrut Seres si Paul Pacuraru, n.r.), unde pe baza unor dosare mai consistente, aceeasi parlamentari, ai acelorasi partide, au votat in unanimitate pentru trimiterea in instanta a senatorilor care se afla intr-o situatie similara. Deci, in primul rand, cred ca a fost o imensa politizare si personalizare a acestor dosare (...) ca atare cred ca si raspunsul a fost unul politic. Si faptul ca au votat foarte multi parlamentari, care nu sunt neaparat PSD, pentru ca in mod cert au fost parlamentari si de la alte partide. Eu nu am vazut dosarele respective si nu ma pot pronunta in mod deosebit. Dar va spun ceva care cred ca este o consecinta si o lectie a acestui episod. Care nu se va incheia aici pentru ca el va continua sa fie un subiect pe agenda publica si probabil un subiect pentru colegii mei, Adrian Nastase si Miron Mitrea, care, vedeti si voi, au pozitionari si pareri diferite fata de acest subiect“, a spus Geoana, transmite corespondentul NewsIn.

Senatorul PSD a declarat ca este favorabil eliminarii din Constitutie a articolului prin care se spune ca pentru inceperea urmaririi penale a fostilor ministrii este nevoie de avizul Parlamentului.

„Consider ca Parlamentul nu are ce cauta in astfel de dosare. Si faptul ca avem in Constitutie o astfel de prevedere, care a fost confirmata de Curtea Constitutionala, ne obliga, cred eu, ca parlamentari si ca oameni politici, sa incercam sa indepartam acest element care va face o astfel de tema intotdeauna, o tema hiperpolitizata. Eu cred ca avem datoria sa indreptam aceasta prevedere constitutionala. Eu unul sunt dispus, si daca exista si alti parlamentari in afara PSD-ului care doresc sa sustina un amendament constitutional pentru eliminarea acelui articol din Constitutie, care cere in mod expres avizul Parlamentului in astfel de situatii, este nevoie doar de o treime de deputati si senatori care sa introduca un astfel de amendament si sa incercam sa eliminam acest subiect“, a precizat liderul PSD.

Mircea Geoana a tinut sa afirme ca este nevoie de o uniformizare a statutului demnitarilor in comparatie cu cetatenii obisnuiti.

„Eu sustin ca acest subiect este unul extrem de politizat si daca vrem sa eliminam elementul politic din Justitie, inclusiv prin implicarea Parlamentului, trebuie sa eliminam Parlamentul ca aviz obligatoriu inainte de inceperea urmaririi penale pentru parlamentari. Trebuie sa uniformizam statutul demintarilor din statul roman. Fosti ministrii, actuali ministrii, presedintele statului, parlamentari, cu totii trebuie sa fim pe aceeasi linie cu cetatenii obisnuiti. Eu stiu ca ceea ce spun poate pare excesiv in urechea unui actual parlamentar sau viitor, dar este clar ca, in acest moment, este vorba despre credibilitate a clasei politice romanesti. Nu este normal sa fie un tratament diferit pentru un fost ministru fata de un actual ministru. Cu ce este mai breaz un actual ministru? Nu cumva, faptul ca doar fostii ministrii sunt in astfel de situatie este o invitatie pentru actuala putere sa prigoneasca pe cei care au fost la putere si sunt acum in opozitie? Vine PSD-ul peste doua luni si incepe sa-i fugareasca pe ceilalti? Unde ajungem? Vom avea aceasta circoteca la nesfarsit. Deci eu unul cred cu tarie ca trebuie sa lucram la elementele de fond“, a spus Geoana.

Acesta a tinut sa-i avertizeze pe viitorii parlamentari ca, odata cu intrarea in viata publica, nu beneficiaza de imunitate speciala.

„Astept cu interes votul din Senat pe celelalte spete si cred ca, din punct de vedere al raspunsului pe care trebuie sa-l dam trebuie sa lucram la Constitutie si la uniformizarea regimului imunitatilor parlamentare pentru demintarii statului roman. Cine vrea sa intre in viata publica trebuie sa stie ca n-are niciun fel de imunitate mai mare decat cetateanul obisnuit. Delictul de opinie este altceva. Aici Constitutia este foarte clara. Poti sa fii aparat in mod clar pentru opiniile pe care le spui. Dar daca un demnitar important se suie beat la volan si calca un copil, si sa spunem ca este presedintele Romaniei, nu actualul, poate viitorul sau cel de dupa, inseamna ca, automat, este absolvit de vina doar pentru ca este presedintele Romaniei? Sau un parlamentar sau un ministru? Eu cred ca lectia pe care trebuie sa o tragem din acest episod complicat este ca trebuie sa punem pe toata lumea la acelasi nivel si sa avem intelepciunea pentru a raspunde unei probleme care preocupa opinia publica“,
a incheiat liderul PSD.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.