Ministrii de externe din Liga Araba au adoptat un plan de actiune pentru a rezolva criza dintre Sudan si Curtea Internationala de Justitie.

Ei s-au reunit la Cairo, dupa ce procurorul-sef al Curtii Internationale de Justitie a spus ca vrea sa il acuze pe presedintele Sudanului de genocid si crime de razboi in regiunea Darfur.

Ministrii au spus ca actiunea Curtii Internationale de Justitie ar putea crea un precedent periculos.
Secretarul general al Ligii Arabe, Amr Moussa, a spus ca va merge in Sudan pentru a discuta propunerile Ligii Arabe.

Totusi, el a refuzat sa ofere prea multe detalii la finalul reuniunii de urgenta de sambata a Ligii Arabe.
Domnul Moussa a spus ca tarile arabe trebuie sa lucreze indeaproape cu Uniunea Africana si cu Organizatia Natiunilor Unite pentru a proteja fragilul proces de pace din Sudan.

Intr-o rezolutie comuna, adoptata la finalul reuniunii de ministrii de externe din cele 22 de natiuni din Liga Araba, se spune ca actiunea Curtii Internationale de Justitie este de neacceptat si submineaza suveranitatea Sudanului.

Ceva mai devreme, Algeria a cerut altor natiuni arabe sa preseze Consiliul Natiunilor Unite sa opreasca actiunea Curtii Internationale de Justitie de a emite un mandat de arestare pe numele presedintelui sudanez, Omar al-Bashir.

La randul sau, Sudanul a solicitat Chinei si Rusiei, ca si Ligii Arabe si Uniunii Africane, sa ii acorde ajutorul pentru adoptarea unei rezolutii a Natiunilor Unite prin care sa fie suspendat mandatul de arestare al domnului Bashir pentru 12 luni.

La finalul reuniunii de sambata, ministrul de externe al Sudanului a spus ca tara lui respinge toate acuzatiile, si vechi si noi.

El a mai spus ca pozitia exprimata de celelalte state din Liga Araba este onesta si echilibrata.
Procurorul sef al Curtii Internationale de Justitie, Luis Moreno-Ocampo, a cerut elieberarea unui mandat de arestare pe numele domnului Bashir, acesta fiind suspectat ca ar fi vinovat de crime impotriva umanitatii in regiunea Darfur.

Presedintele Sudanului e acuzat ca a dus o campanie de genocid in urma peste o suta de mii de oameni au murit iar peste doua milioane si jumatate au fost obligati sa paraseasca regiunea.


Despre autor:

Sursa: Bbc.co.uk


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.