Presedintele american George W. Bush a adus un omagiu public, luni, "curajului" lui Dalai Lama si al budistilor din Tibet, cu mai putin de o luna inainte de a asista la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Beijing, relateaza NewsIn.

"Ne gandim la cei care incearca sa obtina libertate de cult in China", a afirmat Bush in cursul unei declaratii in care a citat China printre tarile unde acest aspect este un "motiv de ingrijorare".

El a evocat cazul minoritatile musulmane din China si al celor care sunt obligati sa isi practice religia ilegal.
"Salutam si curajul lui Dalai Lama si al budistilor din Tibet", a adaugat el.

Bush va asista la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice si va vizita cu aceasta ocazie, impreuna cu sotia sa Laura, Coreea de Sud si Thailanda.

Organizatia Human Rights Watch (HRW) a apreciat ca Bush ar trebui "sa obtina progrese in legatura cu drepturile omului, in schimbul sustinerii" politice pe care o ofera guvernului chinez. Chiar si John McCain, candidatul republican la alegerile prezidentiale, si Barack Obama, candidatul democrat, au afirmat ca ar trebui avuta in vedere boicotarea ceremoniei de deschidere.

Guvernul chinez il considera pe Dalai Lama un separatist periculos, in timp ce administratia americana si Congresul il considera un campion al libertatii. Dupa revoltele din luna martie din Tibet, administratia Bush s-a alaturat celor care le cereau autoritatilor chineze sa reia dialogul cu reprezentantii lui Dalai Lama.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.