Potrivit NewsIn, aceste acorduri, care ofera in schimb posibilitatea pentru cetatenii acestor tari sa calatoreasca fara viza peste Atlantic, sunt mai putin stricte in materie de protectie a vietii private decat acordul referitor la protectia datelor in curs de negociere intre Statele Unite si UE, subliniaza ziarul, care citeaza oficiali americani si europeni.
Sapte tari din UE - Cehia, Letonia, Estonia, Lituania, Ungaria, Slovacia si Malta - au semnat deja bilateral cu Washingtonul protocoale de acord, contestate de celelalte membre UE.
In timp ce Consiliul care reprezinta cele 27 membre UE a ridicat in 2001 obligativitatea vizelor pentru cetatenii americani, Statele Unite mentin aceasta obligatie pentru 12 state din Uniune - Bulgaria, Cipru, Estonia, Grecia, Ungaria, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Cehia, Romania si Slovacia.
Comisia Europeana a obtinut in aprilie un mandat pentru preluarea controlului in negocieri cu Statele Unite pe tema vizelor. Comisia a asigurat ca nu intentioneaza sa conduca noi negocieri privitoare la datele personale ale pasagerilor avioanelor care se duc in Statele Unite, care fac obiectul unui acord din iunie 2007.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
Test Drive Renault Clio 6 E-Tech: sustenabil și economic, dar și două neajunsuri
Sursa: green.start-up.ro
-
ANALIZĂ VIDEO Primele produse tehnologice sunt mai mereu proaste
Sursa: start-up.ro
-
Paște 2026: cât costă un cozonac plin cu de toate, în București
Sursa: retail.ro
-
Kevin Casian Bordea, triplu campion mondial la Mumbai. România urcă pe harta...
Sursa: garbo.ro
-
Concurenții din tribul Los Niños au parte de noi provocări la Survivor
Sursa: kudika.ro