"Senatorul Obama a avut o discutie fantastica si este onorat de sustinerea pe care i-o acorda Bill Clinton in aceasta campanie", a declarat Bill Burton, purtator de cuvant. Obama "a crezut mereu ca Bill Clinton este unul dintre marii lideri ai acestei tari si unul dintre spiritele stralucite. Este nerabdator sa-l vada in campanie si sa primeasca sfaturi de la el", a adaugat Burton.
Saptamana trecuta, presa a sugerat ca, in pofida angajamentului asumat de Hillary de a face totul pentru ca Obama sa fie ales presedinte, Bill Clinton este inca furios din cauza rezultatului bataliei din primare. El a fost acuzat in cursul alegerilor ca a mizat pe cartea rasiala in ceea ce il priveste pe Obama, care ar putea deveni primul presedinte afroamerican al Statelor Unite.
Marti, Clinton a emis un comunicat laconic, de o fraza, in care isi exprima sustinerea fata de Obama. "Presedintele Clinton promite sa faca tot ce poate si ce i se cere pentrru a se asigura ca senatorul Obama va fi viitorul presedinte al Statelor Unite, potrivit textului.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
ANALIZĂ VIDEO Primele produse tehnologice sunt mai mereu proaste
Sursa: start-up.ro
-
Paște 2026: cât costă un cozonac plin cu de toate, în București
Sursa: retail.ro
-
Cine sunt speakerii Green Forum 2026: Cum finanțăm?
Sursa: green.start-up.ro
-
Teo Trandafir, moment de maximă emoție alături de Maia! Confesiuni care au...
Sursa: kudika.ro
-
Horoscop săptămânal: Care este ziua ta norocoasă în funcție de zodie în...
Sursa: garbo.ro