Ministrii de externe ai Uniunii Europene au aprobat joi seara ridicarea definitiva a sanctiunilor vizand regimul cubanez, pentru a incuraja primii pasi ai lui Raul Castro pe calea tranzitiei dupa "epoca Fidel", insa decizia nemultumeste Statele Unite, relateaza AFP, potrivit NewsIn.

Ridicarea oficiala a sanctiunilor, suspendate deja din 2005, urmeaza sa fie aprobata luni.

Pentru a obtine acordul cehilor, care s-au aratat pana in ultimul moment reticenti fata de aceasta decizie, UE a acceptat sa ofere unele garantii legate de drepturile omului.

"Exista o conditie potrivit careia vom examina in fiecare an situatia drepturilor omului si pe aceasta baza vom decide daca ne vom continua sau nu politica fata de Cuba", a subliniat seful diplomatiei cehe, Karel Schwarzenberg.

"Am ajuns la un acord pentru a ne continua contactele cu opozitia democrata", a adaugat el. "Deci, chiar daca masurile sunt suspendate, vocea cu care vorbim in Cuba va fi mai puternica, nu am abandonat drepturile omului", a explicat el.

Aceasta conditie nu a impiedicat insa disidentii cubanezi sa condamne decizia europeana. "Trebuie sa ne asteptam la lucruri oribile pentru opozitie. Deja dinainte de ridicarea (sanctiunilor - n.red.) Guvernul era incredibil de agresiv in ceea ce ne priveste si fata de popor. Acum, ca au fost ridicate, agresivitatea sa se va dezantui", a afirmat Martha Beatriz Roque, lider al opozitiei radicale a regimului, eliberata din detentie in 2004.

Perspectiva ridicarii sanctiunilor a provocat joi, la Washington, un val de ostilitate. "Nu suntem de acord ca UE sau oricine altcineva sa diminueze sanctiunile in acest stadiu", a declarat purtatorul de cuvant al Departamentului de Stat, Tom Casey, denuntand o decizie care ar putea sa lase "un regim dictatorial" sa creada ca "oprimarea poporului sau este mai acceptabila ca inainte".


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.