"Sunt Bob Barr si candidez la presedintia Statelor Unite", a declarat fostul congresman, in varsta de 59 de ani, intr-o conferinta de presa.
Barr a reprezentat Georgia in camera inferioara a Congresului din 1995 pana in 2003, remarcandu-se ca unul dintre cei mai conservatori membri ai acesteia. A devenit destul de cunoscut fiind unul dintre initiatorii procedurii de demitere a fostului presedinte democrat Bill Clinton, in scandalul sexual Monica Lewinski.
In conferinta de presa in care si-a anuntat candidatura, el a pledat pentru o reducere drastica a cheltuielilor federale si l-a acuzat pe candidatul republican John McCain ca nu este un "adevarat conservator". Barr a criticat si afirmatiile recente ale lui Hillary Clinton, care a spus ca Statele Unite vor sterge de pe harta Iranul, in cazul in care aceasta tara ataca Israelul. El si-a exprimat dorinta ca statul sa nu mai finanteze scolarizarea copiilor imigrantilor ilegali si ca bazele militare americane din strainatate sa fie inchise.
Partidul Libertarian trebuie sa isi desemneze oficial candidatul la presedintie in 22 mai. Fostul candidat la investitura democrata Mike Gravel face parte dintre cei care doresc sa candideze, dar Barr este favorit la investitura libertarienilor.
Partidul Libertarian, fondat in 1971, pledeaza pentru o interventie minima a statului in chestiunile publice si viata cetatenilor.
Libertarianismul cuprinde un spectru larg de ideologii politice, care au in comun dorinta de a limita la maximum implicarea guvernamentala in viata publica si de a spori la maximum libertatea individuala.
Aceasta doctrina favorizeaza libertatea de exprimare si de asociere, dreptul de a purta arma, libertatea religioasa si de constiinta, libertatea economica si dreptul la proprietate. Libertarienii promoveaza responsabilitatea personala si caritatea individuala, ca alternative pentru politicile guvernamentale de natura sociala.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Analiză Clean Recycle: numărul deșeurilor de ambalaje, în creștere de sărbători
Sursa: green.start-up.ro
-
Baboon, roboții antrenați să îți automatizeze rapid și eficient afacerea
Sursa: start-up.ro
-
Programul Sezamo de Paște: până când putem face cumpărături și ce reduceri a...
Sursa: retail.ro
-
5 trucuri pentru a evita problemele digestive de Paște. Așa te poți bucura de...
Sursa: garbo.ro
-
Sunt bolnavă de tine, deși nu ești al meu...
Sursa: kudika.ro
-
Raiffeisen Bank are o ofertă la creditele ipotecare
Sursa: futurebanking.ro
-
Hidroelectrica, mai aproape să demareze lucrările la proiectul...
Sursa: wall-street.ro