O data cu apropierea Conclavului, la Vatican au aparut intrigile si zvonurile, mai mult sau mai putin adevarate, despre cardinalii considerati favoriti pe lista papabililor.

"La fel ca la un campionat mondial de fotbal sau ca la orice alta competitie, fiecare tara, regiune sau cotidian are, pentru scaunul papal, preferatii sai sau bestiile sale negre. De aceea, nu au lipsit loviturile sub centura, aparand diverse zvonuri privind cardinalii cu sanse la sefia Bisericii Catolice. Iar zvonurile au cu atat mai mare impact, cu cat nu pot fi dezmintite de cei aflati sub juramantul tacerii pe perioada desfasurarii Conclavului" - scrie cotidianul chilian Las Ultimas Noticias. Astfel, despre principalul favorit la scaunul papal - cardinalul german Joseph Ratzinger - se spune ca, in tinerete, a militat alaturi de tineretul hitlerist. Cardinalul argentinian Jorge Mario Bergolio este acuzat ca ar fi responsabil de arestarea a doi prelati.

FISA MEDICALA

Pe langa zvonurile legate de trecutul cardinalilor papabili, in presa au aparut si date din fisele medicale ale acestora, care sa vina sa demonstreze "debilitatea" lor fizica si sa le micsoreze sansele de a conduce Biserica Catolica. Astfel, despre indianul Ivan Dias s-a aflat ca are diabet, in timp ce cardinalul Venetiei Angelo Scola are probleme depresive. Un alt papabil - Ennio Antonelli, cardinalul Florentei - a suferit numeroase afectiuni neurologice.

45 DE MINUTE

In ceea ce priveste alegerea succesorului Papei Ioan-Paul al II-lea, numele acestuia va ramane secret timp de 40-45 de minute, pana cand va fi facut anuntul in limba latina "Habemus papam" - "Avem un Suveran Pontif". 45 de minute se vor scurge intre momentul in care pe cosul amenajat pe acoperisul Capelei Sixtine va iesi fum alb si vor incepe sa bata clopotele - semn ca a fost ales un nou Papa - si momentul in care va fi anuntat numele viitorului lider al Bisericii Catolice. "Nici macar purtatorul de cuvant al Sfantului Scaun nu va cunoaste numele viitorului Suveran Pontif pana la anuntul oficial".


Despre autor:

Sursa: Ziarulcn.com


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.