"Am descoperit ca musulmanii nu detesta libertatile si democratia", a declarat John Esposito, coautorul cartii "Cine vorbeste in numele islamului" care va fi publicata luna viitoare. Studiul a fost organizat de Institutul Gallup si lansat dupa atentatele din 11 septembrie 2001, cand Bush a intrebat intr-un discurs "De ce ne urasc?".
"Ei detesta un guvern democratic ales", a sugerat Bush, adaugand "Ne urasc libertatile, libertatea la religie, la cuvant, de a vota, de a ne reuni, de a nu fi de acord unul cu celalalt".
Contrar acestei interpretari, ancheta, care a vizat esantioane reeprezentative pentru cei 1,3 miliarde de musulmani din lume, arata ca majoritatea admira de fapt Occidentul pentru democratia sa, libertati si progrese tehnologice. Ceea ce nu admit este ca li se impun obiceiuri occidentale, subliniaza ancheta.
"Musulmanii vor autodeterminare, nu o democratie definita si impusa de americani. Nu vor secularism sau teocratie. Vor o democratie cu valori religioase", a spus Esposito, profesor de studii islamice la Universitatea Georgetown. Circa 93% dintre musulmani sunt moderati si doar 7% sunt radicalizati politic, potrivit sondajului. Acesti extremisti se dovedesc a nu fi mai religiosi decat moderatii, nici mai afectati de saracie sau conditiile grele de viata ca existenta intr-o tabara de refugiati.
"Cei care s-au radicalizat politic sunt de cele mai multe ori educati, cu o slujba buna si mai optimisi in privinta viitorului decat marea masa a musulmanilor", a explicat profesorul.
Ancheta a chestionat musulmani din zone rurale si urbane din 40 de tari din Africa, Asia, Europa si Orientul Mijlociu.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
Un brand britanic de fish and chips intră pe piața din România. Cine este...
Sursa: retail.ro
-
Test Drive Renault Clio 6 E-Tech: sustenabil și economic, dar și două neajunsuri
Sursa: green.start-up.ro
-
România în raportul How to Web: Eficiență slabă a capitalului și o scădere...
Sursa: start-up.ro
-
Este sau nu Corina Caragea căsătorită? Adevărul despre bărbatul din viața ei
Sursa: kudika.ro
-
Balonare după masă și disconfort abdominal? Greșeli comune, posibile cauze și...
Sursa: garbo.ro