Regimul condus de presedintele belarus Aleksandr Lukasenko a fost criticat in termeni duri in raportul prezentat Comisiei pentru Drepturile Omului a ONU (UNHRC) de catre Adrian Severin. Raportor special al ONU pentru fosta republica sovietica, Severin a precizat ca "Belarusul nu este inca o veritabila dictatura, dar se apropie de acest regim". Severin, care nu a primit autorizatia de a se deplasa in aceasta tara, a cerut autoritatilor sa aplice "o reforma profunda a sistemului politic" si a denuntat "deteriorarea continua a situatiei drepturilor omului".
Concluziile au fost criticate de reprezentantul Belarusului la Geneva, care l-a acuzat pe autorul raportului de implicare in politica interna a tarii si a cerut scuze in numele autoritatilor de la Minsk. Raportul a fost totusi sustinut de reprezentantii UE si SUA, acestia din urma intentionind sa depuna o rezolutie in care sa condamne regimul de la Misk cu ocazia sesiunii anuale a UNHRC.
Raportul prezentat de Adrian Severin vine intr-un moment de tensiune pentru Belarus, care a fost, saptamina trecuta, scena unor foarte rare proteste impotriva presedintelui Aleksandr Lukasenko. Demonstratiile din Minsk, care urmeaza rasturnarii de regim din Kirgizstan, au alimentat temerile autoritatilor privind o posibila revolta populara. Printre ultimele masuri "antirevolutionare" ale oficialilor de la Misk se numara arestarea si condamnarea demonstrantilor de saptamina trecuta, organizarea unor exercitii militare pentru pregatirea rezervistilor si stabilirea unei intrevederi a presedintelui Lukasenko cu omologul sau de la Moscova, Vladimir Putin.
Despre autor:
Sursa: Cotidianul
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Un brand britanic de fish and chips intră pe piața din România. Cine este...
Sursa: retail.ro
-
titlu-test-ovidiu mihaila
Sursa: start-up.ro
-
Luna Nouă în Capricorn (18 ianuarie) deschide portalul abundenței. Tot ce...
Sursa: garbo.ro
-
10 citate din Femei care aleargă cu lupii: adu-ți aminte care este valoarea...
Sursa: kudika.ro